Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a vorbit despre perioada în care și l-a dorit pe Florinel Coman, de care Gigi Becali voia să scape de la FCSB.
Florinel Coman se află, poate, la cel mai bun sezon în tricoul FCSB. Bilanțul său până acum, în 2023 - 2024: 14 goluri și 8 assist-uri în 27 de apariții în Superliga. Dar nu întotdeauna i-a mers atât de bine. În urmă cu doi, trei ani avea probleme cu accidentările, iar patronul Gigi Becali își pierduse răbdarea și voia să scape de el.
Laszlo Dioszegi susține că Florinel Coman e peste ce avem acum în România
În acea perioadă, susține Laszlo Dioszegi, s-au gândit și cei de la Sepsi la el. „Sincer vă spun, eu de ani de zile îl văd pe Coman drept un fotbalist peste cei care sunt în România în momentul de față.
Acum vreo trei ani de zile, când Coman nu prea juca, iar patronul era supărat pe el și chiar declara că îl dă și cu 500.000 sau cam așa ceva, atunci trebuia noi să luăm legătură cu el. După părerea mea, în fotbalul românesc este cel mai bun jucător. E cel mai periculos din prima ligă a României”, a declarat patronul lui Sepsi pentru Pro TV.
Laszlo Dioszegi: „Atunci trebuia să batem noi palma”
Dioszegi a mai spus că „n-a fost o discuție atunci cu cei de la FCSB, dar eu însumi îmi ziceam ce bine ar fi fost să-l aducem pe Coman acum 2-3 ani, când a fost accidentat. După accidentare n-a jucat foarte bine 3-4 meciuri și erau probleme între el și domnul Becali. Atunci trebuia să batem noi palma și să-i spunem: «Hai la noi, aici găsești un loc bun!».
Mi-aș fi dorit foarte tare o extremă ca el în echipa noastră. E un jucător extraordinar și de el mă tem cel mai tare. E și Olaru acolo, dar, după părerea mea, Coman e cel mai periculos jucător. Când el prinde o zi bună, atunci și FCSB merge foarte bine".
FCSB și Sepsi se întâlnesc duminică, pe Arena Națională, în prima etapă a play-off-ului ediției 2023 - 2024. Roș-albaștrii sunt liderii clasamentului, cu 32 de puncte, în vreme ce Sepsi pleacă de pe poziția a șasea, ultima, cu 22 de puncte.
{{text}}