Rușine, Norvegia!

O veste tulburătoare: câștigătoarea ultimelor 3 ediții de Liga Campionilor la handbal feminin, Vipers Kristiansand, oscilează între ființă și neființă. Cum ar veni, e pe muchia falimentului. Sau era. Sau va fi

Problemele ăstea sunt ca un cancer, crezi că te-ai vindecat și cine știe? Se zice că atunci cînd a apărut pericolul iminent de a nu termina sezonul, managerul și jucătoarele au pus mâna pe telefoane și au început să sune în stânga și în dreapta, să găsească bani pentru supraviețuire.

O fabrică de înghețată a fost cea mai generoasă, cu echivalentul a 350.000 de euro. Ironic. Câtă înghețată pot mânca și oamenii pe frigul ăla ca să-și permită o astfel de donație? O fi încălzirea globală? Vă vine să râdeți? Mai așteptați un pic.

Râsul care nu îngrașă

De curând GSP.ro a publicat în continuarea acestei povești o știre cu echipa de pe locul 3 din campionatul norvegian, Fredrikstad, care nu-și permite decât o medie salarială de, țineți-vă bine!, 900 de euro pe lună. Iar handbalistele sunt nevoite să presteze tot felul de munci pentru a putea trăi decent.

Mads Fredriksen, de la liga de handbal din Norvegia, a declarat în fața acestei crize: „Handbalul nu e cel mai popular sport din lume. Dacă ar fi fost, banii erau aici. Trebuie să facem ceva în această privință, să atragem mai mulți oameni la televizor, să aducem oamenii în săli. Atunci vor veni și sponsorii. Avem nevoie de bani, dar pentru asta trebuie să facem lucrurile mai interesante". OK, acum puteți să râdeți.

Marțienii polari

Domne, ăștia pe ce planetă trăiesc? În niciun caz pe aceea pe care trăiește handbalul feminin românesc. Ăștia nu au auzit de primării, de cluburi de stat, de bani publici, de fonduri alocate de la Guvern? Ce, sunt marțieni? Oamenii ăia au ratat toată distracția din handbal. Ei au crezut că important e să faci performanță și astfel să atragi fonduri private. Băi, da’ fraieri mai sunt! Păi nu, frați polari, e invers. Ideea e să nu faci performanță și să atragi fonduri publice. Ce e așa de greu de priceput?

Stâlpul

La Vipers stă între buturi Katrine Lunde. Pricep că și ea a început să sune potențiali susținători financiari pentru a salva echipa de la o extincție rușinoasă. Un gest disperat.

Până la urmă, de ce ar fi sărit în ajutorul ei niște companii nordice? N-a fost cea mai bună jucătoare a lumii. Nu o dată, nu de două, trei sau patru ori. N-a fost niciodată. A fost doar de două ori campioană olimpică, de două ori campioană mondială, de 6 ori campioană europeană și de 7 ori câștigătoare a Ligii Campionilor. Printre altele. Mizilicuri. Pe cine ar atrage așa ceva?

Ghizii care nu știu drumul

Lunde nu a fost cea mai bună jucătoare a lumii. E mai mult decât atât. E o legendă. Nu știu dacă la venerabila ei vârstă sportivă ar mai putea face ce fac jucătoarele de la Fredrikstad, adică să-și mai ia un job pe lângă cel de luat medalii cu roaba, dar cumva am senzația că nu s-ar da înapoi.

Chiar, cum ar fi ca la CSM să li se ceară jucătoarelor să mai facă și altceva decât să se antreneze și să vâneze prezența în finala de patru a LC ca pe o Fata Morgana?

De exemplu, să taie amenzi pentru parcare, să supervizeze munca în parcuri și grădini sau măcar să facă pe ghizii pentru personalități ori oameni simpli care vor să cunoască minunata capitală a minunatei noastre țări? Nu ca să-și completeze salariul, că n-au nevoie. Dimpotrivă, ca să ajungă să-l merite. Sigur, e comic. Sau nepatriotic, nu-i așa? Asta chiar ar fi tare să le dăm o lecție de patritism scandinavilor. Ar fi mondială.

Floricelele noastre

Apropo, ia să vedem ce echipă e pe locul trei în bine numita Ligă a Florilor (căci ar fi fost de-a dreptul nepotrivit să fie numită Liga Roadelor). Ia să vedem... așa... hopa!, Bistrița! Ura! Mamă, ce râs homeric le-ar apuca pe fetele de acolo la auzul unui salariu de 900 de euro! Dumnezeule, pentru banii ăștia cine s-ar da jos din pat?!

Diferența

Orice român verde s-ar întreba de ce nu sar primăriile, consiliile locale, statul cumva în apărarea acestei excelente echipe. Cum de nu curg fluviu banii contribuabililor către ele. Cum de primul gând este că înainte să ceară trebuie să ofere, să creeze, să atragă, să convingă. De fapt, întrebările ăstea fac diferența fundamentală dintre Europe. Una în care concepția primară este de a da ceva comunității pentru că numai așa ea va fi puternică. Și alta în care o comunitate slabă se lasă jumulită. Și fraierită.

Bolnavul și aparținătorii

Aluzia la Cristina Neagu nu a fost, evident, întâmplătoare. Ea a fost de patru ori cea mai bună jucătoare a planetei prin votul specialiștilor, media și al publicului. Și a meritat.

Nu știu dacă merită salariul uriaș de acum din bani publici și nu cred că merită salariile foarte mari multe dintre coechipiere, în condițiile de non-performanță europeană din ultimii ani, dar aici nu e de vină cine cere, ci acela care dă. Așa e și la băieții handbalului, și la baschet, și în multe locuri în care statul arată ca un om bolnav pe perfuzii. Numai că în cazul lui, prin acele tuburi nu intră nimic. Doar iese.