Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Conducerea Rapidului a făcut adresă la LPF după ce a aflat de suspendarea primită azi în urma incidentelor de la derby-ul cu FCSB » Ce solicită giuleștenii

Galerie Rapid (foto: Cristi Preda/GSP)

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 13 martie 2024

Comisia de Disciplină i-a pedepsit pe giuleșteni după ce suporterii au aruncat cu petarde la derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională.

Giuleștenii și-au văzut șapte sectoare de tribună închise, 106-109, 112-113 și 123, în urma deciziei de miercuri a Comisiei de Disciplină. Astfel că la startul play-off-ului, vineri, de la ora ora 20:30, cu Farul, echipa nu se va putea bucura de susținere maximă. De asemenea, au primit și o amendă de 60.000 de lei.

Reacția clubului? Președintele Rapidului, Daniel Niculae, susține că decizia de a închide doar anumite sectoare ale stadionului Giulești este în regulă, însă a anunțat că alb-vișiniii au făcut o cerere către LPF pentru a le fi permis accesul copiilor în sectoarele închise suporterilor adulți.

Daniel Niculae, președintele Rapidului: „Vrem să aducem copii în două sectoare”


„E o decizie normală, ne dorim să jucăm cu spectatori. Ar fi păcat să jucăm cu stadioane închise pentru mici probleme care se întâmplă în timpul unui meci. Suntem în comunicare cu suporterii noștri.

În ultimii ani, suporterii Rapidului s-au comportat ireproșabil. Ar fi fost păcat să privăm lumea de spectacolul oferit de suporterii noștri. 14.000 este capacitatea maximă, dar sunt anumite zone de tampon. În total, sunt aproximativ 12.500 de locuri. Sunt anumite sectoare care vor fi închise, nu am stat să calculez numărul locurilor din acele sectoare.

Am făcut o adresă către LPF și ne dorim ca în două sectoare din Peluza Sud să aducem cât mai mulți copii. Ar fi păcat să nu vadă un spectacol fotbalistic cu două dintre cele mai bune echipe ale României. E cerere foarte mare la meciurile Rapidului. Îi privăm pe unii dintre fanii maturi, dar nu ar fi corect față de copii. Cred că biletele se vor pune în vânzare în cursul zilei de azi (n.r. miercuri)”, a spus Daniel Niculae la Digi Sport Special.

Florin Prunea, categoric: „Mi se pare exagerat”


În schimb, mulți oameni de fotbal au contestat verdictul Comisiei. Iar cel mai vehement a fost fostul internațional Florin Prunea. „Mă îndoiesc că decizia a fost luată în baza raportului Jandarmeriei, cred că a fost luată în baza raportului observatorului de joc.

Înseamnă că în raporturile de joc ale observatorilor și arbitrilor au fost scrise lucruri care au dus la această decizie. Mi se pare o decizie exagerată, mi se pare că se deschide cutia Pandorei”, a spus Prunea, în cadrul aceleiași emisiuni.

Rapid a scăpat ieftin

Procedura a fost deschisă după ce arbitrul și observatorul au scris despre incidente în rapoarte, după cum dezvăluia GSP marți.

Rapid, care e club recidivist și care deja a ajuns la amenda maximă în acest sezon, 60.000 de lei, pentru folosirea de materiale pirotehnice la un meci, a scăpat ieftin. Risca să-i fie închisă arena în totalitate.

FCSB a fost amendată de Comisia de Disciplină

Decizia s-a luat în baza articolului 82 din Regulamentul Disciplinar, care prevede că „În funcție de circumstanțe măsura programării jocurilor fără spectatori se poate aplica parțial prin interzicerea ocupării unui anumit sector de tribună de la 1 la 10 jocuri".

În schimb, FCSB a fost amendată. „În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 22.500 lei”, se arată în comunicatul postat pe LPF.ro.

Am așteptat decizia. Sincer? Nu mi-a fost teamă de închiderea porților pentru că nu aveau de ce s-o facă. Nu au fost incidente. E adevărat că au fost aruncate unele torțe pe teren, ceea ce este regretabil, dar nu pot fi controlați toți oamenii. O să ne supunem deciziei, normal

Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid, pentru Digi Sport 

VIDEO. RAPID - FCSB 4-0. Dan Șucu: „În ciuda scorului, echipa adversă este foarte puternică. Dar aroganța e boală grea”

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.