Jurnaliștii de la cotidianul francez L'Equipe au mers în vizită la spitalul universitar Raymond-Poincaré din Garches, acolo unde profesorul Jean-Claude Alvarez, directorul laboratorului de toxicologie, a demonstrat că suplimentul alimentar consumat de Simona Halep era contaminat cu roxadustat.
Simona Halep a scăpat de suspendarea din tenis, pe care TAS i-a redus-o de la 4 ani la 9 luni, cu sprijinul profesorului francez de toxicologie Jean-Claude Alvarez. Acesta a demonstrat contaminarea Simonei cu roxadustat, o substanță interzisă, de pe urma ingerării unui supliment alimentar, o pudră de colagen comandată și recomandată de echipa lui Patrick Mouratoglou.
Francezii au mers în vizită la expertul care a demonstrat contaminarea Simonei Halep
După ce Halep a primit „unda verde” pentru a reveni în competiție, jurnaliștii de la cotidianul francez L'Equipe au mers în vizită la spitalul universitar Raymond-Poincaré din Garches, acolo unde profesorul Jean-Claude Alvarez o primise cu câteva luni în urmă pe Simona Halep.
„Aici, practic, ne ocupăm de toxicologie clinică (analiza părului pentru spitale) și criminalistică. Sunt expert juridic, intervenim în anumite cazuri de deces pentru a afla ce consuma victima sau în cazuri de viol în care sunt implicate droguri”, a explicat profesorul Alvarez.
Jean-Claude Alvarez, în laboratorul din Garches // sursă foto: P.Lahalle via L'EquipeJean-Claude Alvarez: „Am analizat totul cu Simona. Ajutăm sportivii doar când suntem convinși de nevinovăția lor”
El a dezvăluit cum decurg colaborările cu sportivii aflați la ananghie: „Încercăm să salvăm sportivii atunci când suntem convinși de nevinovăția lor. Principiul este simplu. Sportivul mă contactează pentru că vrea să demonstreze că a fost victima contaminării.
Tăiem părul centimetru cu centimetru, îl măcinăm, apoi extragem moleculele care ne interesează. Le trecem prin spectrometru și vedem tot ce a fost consumat. În funcție de rezultat, pot spune dacă un sportiv se dopează sau nu.
Dacă proba este negativă, cer ca toate produsele pe care sportivul le consumă să-mi fie aduse. Cu Simona am analizat totul și am descoperit substanța în pudra de colagen”.
Spectrometrul de masă menționat de expertul în toxicologie este, în cuvintele lui, „aparatul cu care am demonstrat că Simona nu s-a dopat”. Este vorba despre un aparat „high-end”, de ultimă generație, care costă 600.000 de euro, conform sursei citate.
Lupta împotriva dopajului nu este eficientă. Sunt farmacolog, bineînțeles că sunt împotriva dopajului. Trebuie interzis, dar să prindem adevărații trișori și să nu mai pierdem timpul cu cei care nu se dopează. Autoritățile trebuie să recunoască existența contaminării.
- Jean-Claude Alvarez
Dar cum a ajuns Simona să apeleze la profesorul care-și practică meseria în Garches, în suburbiile Parisului? Conform ziarului francez, Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al sportivei, a fost pus în contact cu Alvarez de o cunoștință comună de la Universitatea Paris-Saclay, cu care laboratorul lucrează îndeaproape.
Acum, că a scăpat de suspendare, Simona Halep se pregătește de revenirea în circuit. Se va întâmpla la turneul WTA1000 de la Miami, programat între 19 și 31 martie.
{{text}}