Liga Campionilor

Ghidul sferturilor Champions League: cele 8 echipe rămase în competiție, când va fi tragerea la sorți + Datele partidelor

PSG și Borussia Dortmund, două dintre sfertfinaliste, s-au înfruntat și în grupe // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  joi, 14 martie 2024

Cele două meciuri de miercuri aseara au stabilit ultimele două sfertfinaliste din acest sezon de Champions League. Tragerea la sorți pentru duelurile din sferturi și semifinale va avea loc vineri, 15 martie, ora 13:00 în România.

Borussia Dortmund a trecut cu 2-0 de PSV (3-1 la general), Atletico Madrid a eliminat-o pe Inter la loviturile de departajare. În urma acestor rezultate, știm numele celor 8 echipe calificate în sferturile Ligii Campionilor, cel mai râvnit trofeu la nivel intercluburi.

Cele 8 sfertfinaliste din Champions League și data tragerii și sorți

Vineri, ora 13:00 în România, la sediul UEFA va avea loc tragerea la sorți pentru duelurile din sferturile Champions League și pentru traseul către finală. Ultimul act va avea loc la Londra, pe Wembley, sâmbătă, 1 iunie.

Cele 8 formații rămase în competiție sunt:

  • Real Madrid (2-1 la general cu RB Leipzig)
  • Manchester City (6-2 cu Copenhaga)
  • Bayern Munchen (3-1 cu Lazio)
  • PSG (4-1 cu Real Sociedad)
  • Arsenal (1-1 și 4-2 la penalty-uri cu FC Porto)
  • Barcelona (4-2 cu Napoli)
  • Borussia Dortmund (3-1 cu PSV)
  • Atletico Madrid (2-2 și 3-2 la penalty-uri cu Inter)

3 echipedă Spania în sferturi, cel mai mare număr (Real Madrid, Atletico, Barcelona). Anglia (Manchester City, Arsenal) și Germania (Bayern Munchen, Borussia Dortmund) au câte două, Franța una (PSG)

În faza sferturilor nu mai există restricții, se pot întâlni chiar și echipe din aceeași țară sau care au făcut parte din aceeași grupă (precum PSG și Borussia Dortmund).

Prima echipă extrasă din urne va fi gazda meciului tur din sferturi”.

La tragerea la sorți de vineri va fi stabilit și traseul către finală (configurația semifinalelor), dar și ce echipă va avea, pe hârtie, statutul de „gazdă” a finalei, o necesitate din motive administrative.

Când vor avea loc meciurile rămase din Champions League

  • Sferturi de finală, manșa tur: 9/10 aprilie 2024
  • Sferturi de finală, manșa retur: 16/17 aprilie 2024
  • Semifinale, manșa tur: 30 aprilie/1 mai 2024
  • Semifinale, manșa retur: 7/8 mai 2024
  • Finala: 1 iunie 2024

Tot din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.