Tenis

Aryna Sabalenka după eliminarea de la Indian Wells: „Nu m-am simțit bine, sper să fiu pregătită pentru Miami”

Aryna Sabalenka în acțiune FOTO Imago Images

Articol de Roxana Fleşeru  —  Thursday, 14 March 2024

Aryna Sabalenka (25 de ani, #2 WTA) a părăsit turneul de la Indian Wells în optimi de finală, fiind învinsă de americanca Emma Navarro (22 de ani, #23 WTA) cu 6-3, 3-6, 6-2. A doua jucătoare a lumii a mărturisit că nu a fost în apele sale la turneul californian și a spus că va lucra să se prezinte mai bine la cel din Florida.

Aryna Sabalenka, învingătoare la Australian Open, nu trece prin cea mai bună perioadă din 2024. Jucătoarea din Belarus a pierdut în optimi de finală la Indian Wells, după ce fusese eliminată în turul al doilea și la Dubai.

Anul acesta, la Indian Wells nu m-am simțit bine aici. Am încercat să mă adaptez, să lucrez la câteva lucruri, asigurându-mă că sunt în lupta pentru titlu. Am făcut tot posibilul și voi învăța. Voi mai lucra puțin la deplasare și sper să fiu pregătită pentru Miami”, a spus Sabalenka la conferința de presă.

Belarusa a adăugat: „Sunt atât de multe turnee pe care mi-ar plăcea să le câștig și atât de multe obiective de atins. Nu e ca și cum am câștigat Australian Open la începutul anului și sezonul s-a terminat pentru mine. Sunt dornică de victorii și vreau mereu să arăt cel mai bun tenis al meu”.

Aryna Sabalenka: „Nu vreau să fiu falsă, vreau să fiu reală”

Ultima întrebare din conferința de presă a fost: „Ești agresivă pe teren, dar foarte carismatică în afara lui...”.

„Oamenii nu înțeleg că nu încerc să-i fac să mă placă. Sunt exact ceea ce sunt, nu vreau să fiu falsă, vreau să fiu reală. Chiar vreau să fiu înțelesă, dar nu știu ce să spun despre această întrebare. Pe teren, asta este meseria mea și asta mă pasionează cu adevărat, vreau să o fac bine. De aceea sunt puțin nebună acolo, dar în afara lui sunt o persoană normală”, a răspuns Aryna.

14 trofeeare în palmares Aryna Sabalenka, două fiind de Grand Slam

În sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells, pe tabloul feminin, au ajuns trei jucătoare din Top 10, Iga Swiatek, Coco Gauff și Maria Sakkari.

Sferturi de finală la Indian Wells

  • Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) - Caroline Wozniacki (Danemarca, 204 WTA)
  • Anastasia Potapova (Rusia, 33 WTA) -Marta Kostyuk (Ucraina, 32 WTA)
  • Yue Yuan (China, 49 WTA) - Coco Gauff (SUA, 3 WTA)
  • Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA) - Emma Navarro (SUA, 23 WTA)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.