Gazeta Sporturilor a făcut o sinteză a celor mai inedite şi interesante date ale celor 8 meciuri din această rundă a Superligii
1. U Cluj, prima echipă cu peste 500 de minute fără gol încasat?
U Cluj - FC Botoşani, în etapa #1 din play-out
Cu o singură victorie în acest sezon din postura de vizitatori (2-0 cu Oţelul, 22 decembrie 2023), botoşănenii încep play-out-ul pe terenul Universităţii Cluj, echipă în faţa căreia au scos doar o remiză în deplasare (0-0, pe 17 martie 2015), în rest 3 înfrângeri.
Ba mai mult, a înscris numai un gol în cele 4 jocuri disputate cu ardelenii gazde. Misiunea este cu atât mai dificilă, asta deoarece gruparea clujeană este fără gol încasat de 496 de minute şi poate deveni prima echipă din ultimele două stagiuni care depăşeşte la acest capitol bariera de 500 de minute.
441 de minutefără gol încasat a avut Petrolul în ediţia 2022-2023, cele mai multe
869 de minutefără gol încasat a înregistrat CFR-ul lui Dan Petrescu în 2021/\'22, record all-time
2. Ofensiva, principala armă a Rapidului în lupta pentru titlu
Rapid - Farul, în etapa #1 din play-off
Giuleştenii au încheiat sezonul regulat cu cel mai bun atac din campionat, 55 de goluri marcate. Iată alte 3 capitole ofensive la care rapidiştii sunt lideri:
- Au cele mai multe goluri marcate pe contraatac - 18, armă pe care au folosit-o excelent şi în derby-ul cu FCSB
- Sunt singurii care au înscris în toate cele 9 partide din 2024
- 24 dintre cei 34 de jucători utilizaţi au participat la reuşitele vişiniilor bucureşteni cu cel puţin un gol şi/sau o pasă decisivă. Următoarea în acest clasament este Farul, 21 de fotbalişti cu contribuţii ofensive
3. Trei kosovari, aproape cât toţi jucătorii autohtoni U21
Rapid - Farul, în etapa #1 din play-off
Evoluţiile kosovarilor din ultima perioadă au deschis pentru cluburile româneşti un nou punct de atracţie.
Doar în acest an, 3 dintre cei 5 kosovari cu minute în stagiunea curentă, Albion Rrahmani (7 goluri), Ermal Krasniqi (4 goluri) şi Albin Berisha (2 goluri), au înscris împreună de 13 ori, cu un gol mai puţin decât au reuşit în 2024 toţi fotbaliştii autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2002!
Albin Berisha se bucură după un gol marcat în meciul Petrolul - Poli Iaşi 2-1 FOTO: sportpictures.eu4. Oţelul-Poli Iaşi, o nouă remiză?
Oţelul-Poli Iaşi, în etapa #1 din play-out
La doar 5 zile distanţă de la cea mai recentă confruntare directă, cele două echipe se întâlnesc din nou pe prima scenă.
În sezonul regulat, ambele partide s-au terminat la egalitate, scor 1-1, la fel şi în precedenta stagiune când s-au aflat faţă-n faţă în Superligă, 2014-2015, doar că, atunci, de fiecare dată tabela a arătat scor alb.
Nu ar fi o surpriză să asistăm la un nou meci nedecis, mai ales că vorbim de Oţelul, campioana remizelor din 2023-2024 - 16 egaluri, şi Poli Iaşi, care a terminat la egalitate 4 dintre ultimele 6 jocuri din ediţia în curs.
5. Otele vs. Mitriţă, momentul adevărului
CFR Cluj - CSU Craiova, în etapa #1 din play-off
Neînvinsă în ultimele 7 etape, interval în care a înregistrat 4 victorii şi 3 remize, Universitatea se deplasează în Gruia, unde va întâlni cea mai bună echipă de pe teren propriu din acest sezon, CFR Cluj (34 de puncte din 45 posibile).
Partida va consemna şi un duel între 2 dintre cei mai buni jucători din prima parte a campionatului, Philip Otele - 19 contribuţii ofensive (13 goluri, 6 pase decisive), respectiv Alexandru Mitriţă - 24 (11 goluri, 10 pase decisive, 3 penalty-uri scoase şi transformate de alţi colegi).
Interesant, deşi cifrele lor sunt laudative, foarte puţine au fost realizate cu primele 5 clasate.
Vârful clujenilor a reuşit doar două assist-uri în victoria în faţa Farului din et. a 14-a, scor 3-1. De partea cealaltă, "Piticul atomic" al alb-albaştrilor are o pasă decisivă cu CFR (1-1, et. a 3-a) şi un gol cu Rapid (1-1, etapa a 29-a).
6. Baiaram a renăscut cu Petev
CFR Cluj - CSU Craiova, în etapa #1 din play-off
Măcinat de probleme medicale la început de sezon, Baiaram nu s-a regăsit nici după ce a revenit.
Totuşi, în 2024 arată un cu totul alt jucător, unul care ne aminteşte de evoluţiile din trecut. A început titular în 8 dintre cele 9 jocuri, asta după ce în primele 21 de runde a prins echipa de start doar de 4 ori, a punctat de 6 ori ofensiv, 4 goluri, o pasă decisivă şi un penalty scos.
7. Îi bate Dinamo şi la Sibiu?
Hermannstadt - Dinamo, în etapa #1 din play-out
Cu Kopic pe bancă, Dinamo pare că a redescoperit gustul victoriei. Sub conducerea antrenorului croat, bucureştenii au reuşit 6 victorii (dintr-un total de 8) în 13 meciuri, dintre care 4 în ultimele 6 etape. Iar unul dintre succese a fost chiar în faţa adversarei de duminică, Hermannstadt, 1-0.
Însă sibienii deţin cea mai lungă serie de invincibilitate acasă, 14 partide. Iar "câinii" au câştigat doar o dată pe terenul lui Hermannstadt, se întâmpla în ianuarie 2021, scor 2-0, meci jucat la Mediaş.
8. FCSB, noul CFR
FCSB - Sepsi, în etapa #1 din play-off
Deşi au pierdut categoric ultimul meci, roş-albaştrii au condus autoritar sezonul regulat, ei ocupând prima poziţie la finalul a 26 de etape, iar în celelalte 4 au avut acelaşi număr de puncte cu liderul.
Privind peste parcursul celor de la FCSB, găsim câteva asemănări izbitoare cu CFR-ul lui Dan Petrescu, echipă care a dominat campionatul 5 ani la rând.
Au cele mai multe victorii la limită - 11, cele mai multe meciuri fără gol încasat - 13, cele mai multe goluri din faze fixe - 21 şi un jucător, Florinel Coman, capabil să facă diferenţa în momentele dificile, aşa cum a făcut-o sezoane la rând Ciprian Deac.
Florinel Coman e cel mai în formă jucător de la FCSBPe listă ar putea intra şi următorul adversar, Sepsi OSK, echipă care nu a câştigat niciunul dintre cele 12 dueluri din campionat cu feroviarii clujeni antrenaţi de fostul mare fundaş dreapta al României şi care, în prezent, este fără victorie în ultimele 9 confruntări cu gruparea bucureşteană.
9. Voluntari şi Pîrvu, un 2024 de coşmar
UTA - FC Voluntari, în etapa #1 din play-out
FC Voluntari a remizat în ultima rundă, 0-0 cu U Cluj, scor bun doar pentru Sepsi, care s-a calificat în play-off.
Ilfovenii au ajuns la 11 meciuri fără victorie, interval în care au scos doar 4 puncte. Aceştia pornesc la drum în play-out de pe loc direct retrogradabil, cu un nou antrenor, Florin Pîrvu, demis la finalul sezonului regulat de Petrolul, după ce bifase doar un succes în precedentele 8 partide din Superligă, rezultate care au dus la ratarea calificării prahovenilor în Top 6.
Urmează meciul cu UTA, echipă în faţa căreia au pierdut în 2024 atât Voluntari, cât şi Petrolul lui Pîrvu. Ambele înfrângeri au fost cu acelaşi scor, 0-1
10. Petrolul, echipa cu cei mai mulţi suspendaţi!
Petrolul - FCU Craiova, în etapa #1 din play-out
Pe lângă rezultatele dezamăgitoare din 2024, prahovenii încep play-out-ul fără 3 jucători de bază, toţi suspendaţi pentru cumul de "galbene": Huja, Meijers şi Grozav. Dintre toate formaţiile, Petrolul este cea mai afectată la acest capitol.
Iată cine sunt jucătorii care vor lipsi în prima rundă din play-off / out din cauza cartonaşelor:
- Petrolul: Grozav, Huja, Meijers
- Sepsi: Fl. Ştefan, Ştefănescu
- FC Voluntari: Paz, Ricardinho
- U Cluj: Bic, Chipciu
- Farul: Dussaut, Grigoryan
- FCU Craiova: Compagnucci
- U Craiova: Ndong
- Hermannstadt - Oroian
{{text}}