În timpul conferinței de presă a Rapidului înainte de meciul cu Farul (vineri, ora 20:30), Daniel Niculae a deschis ușa sălii și i-a salutat pe cei prezenți. Astăzi, președintele Rapidului a fost audiat vreme de două ore în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurorii DIICOT.
Zi agitată la Rapid. Dis-de-dimineață a venit vestea că unul dintre cei mai importanți oameni din club, președintele Daniel Niculae, a fost dus la audieri.
Fostul atacant a dat declarații două ore la sediul poliției, fiind urmărit penal într-un dosar pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea liniștii publice și prelucrarea, deținerea, folosirea și transportul de materiale pirotehnice care să fie folosite la meciurile Rapidului.
După-amiază, la stadionul Rapidului a avut loc conferința de presă premergătoare partidei de vineri cu Farul, în prima etapă a play-off-ului. În prima parte a întâlnirii cu presa, Cristiano Bergodi și Marian Aioani au prefațat partida. În a doua jumătate, acționarul majoritar Dan Șucu a comentat subiectul zilei.
Gestul lui Daniel Niculae, la conferința de presă a lui Dan Șucu și Cristiano Bergodi
Înainte ca Dan Șucu să ia cuvântul, chiar după ce antrenorul Cristiano Bergodi a fost întrebat despre Daniel Niculae, președintele Rapidului și-a făcut aparția la conferință.
El a deschis ușa sălii, a băgat capul și i-a salutat pe cei din încăpere: „Vă salut și eu, bună seara!”. Ulterior, cel alintat Nico a ridicat degetul mare al mâinii, semn că totul ar fi OK.
„Suntem lângă Daniel, este președintele nostru. Normal că suntem lângă el, el a fost întotdeauna lângă noi. E o persoană deosebită și e bine că va fi lângă noi. Nu e niciun fel de problemă”, spusese Cristiano Bergodi chiar inainte de apariția lui Niculae.
După ce acesta a ieșit din cadru, Bergodi s-a amuzat: „Încet, încet, intrăm cu toții. Domnul Șucu, patronul, acum Nico. Mai vedem cine vine (n.r. - râde)”.
Dan Șucu: „Să-l suspendăm pe Niculae? Nu cred că e cazul!”
Întrebat dacă ia în calcul suspendarea lui Daniel Niculae din funcția de președinte al clubului, acționarul majoritar Dan Șucu a lăsat de înțeles că nu se pune problema de așa ceva.
„Pe baza a ceea ce știm în clipa de față - așteptăm să vedem toate lucrurile - nu cred că e cazul. Nu am văzut până acum pe cineva mai implicat în tot ce are legătură cu Rapid decât Nico.
Am vorbit cu Nico, mi-a explicat despre ce este vorba. Nu am în clipa de față ceva anume pe care să pot pune mâna că este în afara legii”, a afirmat Șucu.
{{text}}