Liga 1

Cu ce se mândește U Cluj: „Am fi depășit pragul de 10.000” » Obiectivele „șepcilor roșii” după ratarea play-out-ului

Fostul jucător al FCSB a marcat primul gol pentru U Cluj și are un mesaj de forță: „Sunt întotdeauna pregătit”. Câți fani așteaptă pe stadion cu CFR Cluj

Articol de Eduard Apostol  —  Thursday, 14 March 2024

U Cluj are a 4-a medie de spectatori din Superliga, aproape 8.500 de spectatori/meci, fiind imediat în urma celor de la FCSB, Rapid și Universitatea Craiova, dar peste Dinamo. Noua țintă a ardelenilor este să devină lideri în play-out și finala Cupei României.

U Cluj a ratat frustrant play-off-ul, dar există viață și dacă "Șepcile roșii" nu au intrat în top 6. Obiectivul echipei rămâne locul 7, un posibil baraj pentru cupele europene, și câștigarea Cupei României, după ce în sezonul precedent a pierdut la penalty-uri finala cu Sepsi.

Primul pas în play-out, la al doilea sezon de la revenirea pe prima scenă, este vineri seară, de la ora 17:30, pe teren propriu, contra Botoșaniului. Formație pe care trupa lui Ioan Ovidiu Sabău a învins-o, scor 1-0, tot pe Cluj Arena, în urmă cu două etape, pe 3 martie.

Regretul suplimentar după ratarea play-off-ului: de ce U Cluj n-a putut depăși media de 10.000 de spectatori/meci

Ardelenii se mândresc cu un detaliu ce-i evidențiază pe suporteri, în mod special. "Studenții" au avut parte de o susținere importantă la meciurile de pe teren propriu. Media de 8.467 spectatori pe meci o situează pe "U" pe locul 4 în Superliga!

Mai mulți decât în sezonul precedent, având în vedere că și rezultatele au fost mai bune. Pe de altă parte, așa cum au punctat și oficialii clubului în informarea de pe site-ul oficial, fcucluj.ro, "media a fost influențată negativ de cele două partide din vara trecută, cu Rapid și Dinamo, pe care "U" a fost obligată să le dispute la Mediaș din cauza Untold".

"Sunt convins că, dacă am fi putut organiza cele două partide importante, cu Rapid și Dinamo, pe Cluj Arena, media de spectatori din acest sezon regulat ar fi depășit pragul de 10.000. Dar, chiar și în aceste condiții, media de aproape 8.500 de spectator/meci este una cu care ne mândrim și pentru care le mulțumim fanilor noștri, pe care îi așteptăm în număr la fel de mare și în următoarele meciuri, pentru că luptăm în continuare pentru două obiective importante: vrem locul 1-2 la finalul play-out-ului, pentru a juca barajul pentru Conference League, și ne dorim să fim din nou în finala Cupei României", a declarat Mihai Moga, brand manager FC Universitatea Cluj.

U Cluj are două meciuri în top 6

Liderii clasamentului suporterilor în sezonul regulat sunt FCSB (14.935 spectatori/meci), Rapid (13.634 spectatori/meci) și Universitatea Craiova (11.150 spectatori/meci).

Cu cei 8.467 de spectatori/meci, U Cluj a depășit cluburi precum Dinamo București (7.712 spectatori/meci), Petrolul Ploiești (7.425 spectatori/meci), Oțelul Galați (7.214 spectatori/meci) sau rivala, CFR Cluj (6.630 spectatori/meci), conform lpf2.ro.

Ardelenii se mai laudă cu două dueluri în top 6 al meciurilor cu cea mai mare asistență din sezonul regular. Confruntarea dintre "U" și FCSB, scor 0-0, de pe 19 februarie a fost urmărită de 23.893 de fani - locul 4 în topul partidelor cu cel mai mare număr de spectatori.

Pe locul șase în același top se află Derby-ul Clujului, disputat pe 21 august pe Cluj Arena 4-3 pentru "feroviari", la care au asistat 22.614 de spectatori.

Alexandru Chipciu, mijlocașul lui U Cluj, întrebat de reporterul GSP ce ar fi făcut dacă ar fi avut la 20-25 de ani maturitatea de acum: „Mi-a zis un coleg. Am realizat și niște lucruri între timp”

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.