Liga 1

Procurorii au reținut pentru 24 de ore 16 dintre cei 17 suspecți, inclusiv pe liderul galeriei Rapidului! Daniel Niculae e SINGURUL cercetat în libertate

Liviu Ungurean // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  Thursday, 14 March 2024

16 dintre cei 17 suspecți din dosarul de amploare în care este implicat și Daniel Niculae, președintele clubului Rapid București, au fost reținuți de procurori pentru 24 de ore! Excepția o reprezintă chiar conducătorul echipei din Giulești.

Astăzi, Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost audiat vreme de două ore într-un dosar penal privind „săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și distrugere”.

Procurorii au reținut 16 dintre cei 17 suspecți în dosarul în care este cercetat și Daniel Niculae!

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus urmărirea penală a 17 persoane, printre care și Daniel Niculae. Exceptând președintele Rapidului, toți ceilalți 16 suspecți au fost reținuți de procurori în urma audierilor, după cum au anunțat oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).

Într-un comunicat emis astăzi, PTB a explicat în ce constă dosarul penal instrumentat de procurorii DIICOT:

În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2023 pe raza mun. București s-a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri ș.a.).

Perchezițiile efectuate de autorități la 19 locații din mun. București și județele Ilfov, Prahova și Iași au scos la iveală „mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe și sume de bani”. Concret, oamenii legii au găsit puști și pistoale, pe lângă tradiționalele torțe aprinse de ultrași la meciurile de fotbal.

>

Daniel Niculae, singurul cercetat în libertate. Liviu Ungurean a fost reținut

Liviu Ungurean, liderul galeriei rapidiste, poreclit „Bocciu”, este considerat de autorități a fi capul grupului infracțional. Inclusiv el a fost reținut!

Daniel Niculae, în schimb, este liber și chiar a fost prezent la stadionul din Giulești în această seară, de unde a și publicat o fotografie.

Postarea lui Daniel Niculae din această seară

VIDEO. Liviu Ungurean și alți suspecți, în cătușe în timp ce sunt mutați la altă secție de poliție

>

Tot despre acest subiect:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.