Fotbal   •   Liga 1   •   LIGA 2

Viața unui francez la Sibiu: „Așa-i văd eu acum”. Cum îi asimilează pe români comparativ cu ceea ce știa de la Paris: „Acolo, sunt mulți pe marginea drumului”

Articol de Eduard Apostol   —  sâmbătă, 16 martie 2024

Mickaël Panos, 27 de ani, a venit de la Miercurea Ciuc la Sibiu și este unul dintre oamenii de bază ai lui Claudiu Niculescu la liderul ligii secunde, CSC Șelimbăr. Parizianul a explicat pentru GSP.ro de ce are motivație să joace pentru locul 1 chiar dacă echipa nu are drept de promovare și cum și-a schimbat percepția despre România.

Mickaël Panos, 27 de ani, este unul dintre oamenii de bază ai liderului ligii secunde, CSC Șelimbăr. Parizianul a sosit în iulie 2023 în Sibiu după un an petrecut la Miercurea Ciuc. Mijlocașul central poate evolua la nevoie ca stoper, în afara sezonului la FK Csikszereda, a mai evoluat, în Franța natală, St. Etienne B și Chateauroux B, în Cipru, la Pafos și Paralimniou, și în Albania, la Vllaznia.

Mickael Panos despre planurile celor de la Șelimbăr: „Pentru CV-urile individuale e foarte important să fim pe locul 1"

Șelimbăr este pe prima poziție în Liga 2, a petrecut multe luni pe acest loc, dar are o uriașă problemă: nu poate promova până nu se schimbă statutul grupării, fiind una dintre cele opt formații aflate în această situație.


La al treilea sezon al existenței, cu Claudiu Niculescu antrenor de un an și patru luni, sibienii au un parcurs de excepție. Chiar dacă nu au drept de promovare, "cavalerii" lui Niculescu susțin că își vor da interes în play-off, ce va începe după această ultimă etapă a sezonului regulat. De fapt, vor să încheie în top, chit că n-au drept de promovare.

"Important este că am jucat foarte bine, cu un grup minunat, cu un staff minunat. Trebuie să ne autodepășim, să încercăm să încheiem campionatul pe locul 1. Cred că putem încheia stagiunea foarte bine.

Există motivație. Noi dăm tot ceea ce avem mai bun. Dacă gruparea nu are drept de promovare, nu ține de noi, dar avem niște obiective. Și pentru CV-urile individuale este foarte important să fim pe locul 1", a declarat francezul într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Precedentul a fost în ediția anterioară: CSA Steaua a terminat ediția pe loc de promovare directă, pe poziția secundă, dar n-a avut drept de a urca în prima ligă.


19meciuri a adunat Panos pentru Șelimbăr în actuala stagiune

Mickael Panos despre Claudiu Niculescu: „Ne dă sfaturi cum să șutăm, unde să plasăm mingea, ne oferă tot felul de ponturi"

Panos este unul dintre titularii sibienilor. Printre calitățile sale sunt și fazele fixe. Antrenorul francezului, Claudiu Niculescu, a fost cel mai redutabil executant de lovituri libere la nivelul campionatului românesc.

"Da, da, am aflat ce fotbalist important era. Golul marcat împotriva lui Real Madrid a fost minunat (n.r. într-un amical de lux al lui Dinamo). Ca om și ca antrenor, este o persoană extraordinară. De asemenea, pentru noi este foarte important să terminăm în top pentru antrenorul nostru și pentru staff.

200de mii de euro este cota lui Panos conform transfermarkt

Încerc să dau bine din lovitură liberă. De cele mai multe ori reușesc să pun mingea acolo unde vreau. Mister ne oferă sfaturi cum să șutăm, unde să plasăm mingea, ne dă tot felul de ponturi", a explicat fotbalistul.

Parizianul despre cum și-a schimbat percepția despre România: „Acolo, sunt mulți oameni pe marginea drumului și cer ajutor"

Mickael este de aproape doi ani în România. După Miercurea Ciuc, locuiește acum la Sibiu, Șelimbăr fiind o micuță urbe în apropiere.

"Viața în Sibiu este extraordinară, trăiesc într-un oraș minunat. Sibiu este foarte frumos. Avem o comunitate foarte strânsă, mulți colegi locuim aproape, ne strângem, cu familiile. De aceea atmosfera este foarte bună.

Îmi place șnițelul. E românesc? Nu e românesc? Dar e foarte bun.

Oamenii sunt nebuni! (râde) Într-un fel foarte bun. Oamenii sunt foarte buni. Ei realizează că sunt străin, că nu pot vorbi româna atât de bine pe cât o vorbesc, dar găsim o cale de comunicare.

Știam despre fotbal în legătură cu România, despre Mutu, Tătărușanu, Bănel Nicoliță, fiindcă am jucat la St. Etienne.

Despre țară nu știam prea multe lucruri. Da, știu imaginea României în afară... OK, în Franța sunt mulți oameni care stau pe marginea drumului și cer ajutor, dar eu nu-i asimilez ca români. Românii sunt foarte buni și mă tratează bine.

Românii sunt oameni care ajută, sunt oameni simpli. Îmi plac foarte mult. Îmi plac enorm peisajele, aștept zilele senine ca să pot vizita mai mult pe lângă Sibiu. Am vrut să merg pe Transfăgărășan, am auzit că este extraordinar, a fost închis iarna. Trebuie să vină prietena mea, o să vizităm

Mickael Panos, mijlocaș CSC Șelimbăr

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.