International   •   Europa League   •   LEVERKUSEN - QARABAG 3-2

Xabi Alonso recunoaște deschis: „Nu mai credeam. Eram deja cu capul la ce ar trebui să le spun”

Xabi Alonso și jucătorii lui Bayer își plaudă fanii / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 15 martie 2024

Antrenorul lui Bayer Leverkusen, Xabi Alonso, este sincer după calificarea cu mari emoții în „sferturile” Europa League.

„Dubla” Bayer Leverkusen - Qarabag a fost, fără îndoială, thriller-ul „optimilor” Europa League. Atât prima manșă, cât și returul au oferit spectacol și suspans până în ultima secundă. În tur, nemții au fost conduși la un moment dat cu 2-0 și au revenit pe final. Scor final: 2-2.

Xabi Alonso: „Eram deja cu gândul la ce ar trebui să le spun jucătorilor”

Joi, în returul de la Leverkusen, scenariul s-a repetat, până la un punct. Azerii au condus din nou cu 2-0, goluri Zoubir (58) și Juninho (67), dar, rămași în zece după eliminarea lui Jafarguliyev (64), au cedat iarăși în final.


Frimpong (72) și Schick (90+3, 90+6) au răsturnat situația pe tabelă și Leverkusen este în „sferturile” competiției.

„După ce am reușit să egalăm, mă gândeam deja la prelungiri. Nu mai credeam că ne putem califica în timpul regulamentar. Eram deja cu capul la ce ar trebui să le spun jucătorilor. Dar, dintr-o dată, s-a terminat. A fost o noapte specială”, a comentat, la final, antrenorul Xabi Alonso.

Patrick Schick dezvăluie secretul invincibilității lui Bayer Leverkusen

A fost al 36-lea meci consecutiv fără înfrângere pentru Bayer, care este singură echipă europeană neînvinsă în acest sezon competițional. Patrick Schick, autorul „dublei” din prelungiri, a explicat secretul parcursului fără greșeală al germanilor.


„Astăzi ne-am luptat până în ultimul moment. Cred că aceste goluri întârziate nu sunt o coincidență, ni s-a întâmplat deja de patru sau cinci ori în acest sezon. Spiritul de echipă pe care îl avem în acest moment este incredibil. Trebuie să continuăm la fel și sper să putem sărbători la finalul sezonului”, a punctat eroul serii.

Fostul internațional Lothar Matthaus, acum analist TV, a tras concluziile: „Cu siguranță nu a fost cel mai bun joc al lui Bayer Leverkusen, dar este unul de care ne vom aminti multă vreme. Au vrut cu adevărat să câștige, asta vorbește despre povestea de succes pe care Bayer Leverkusen a experimentat-o ​​din nou și din nou cu Alonso în ultimele luni”.

VIDEO. Premier GSP. Xabi Alonso, succesorul ideal pentru Klopp pe banca lui Liverpool?

Ați mai putea citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.