După ce 16 persoane din 17 au fost reținute pentru dosarul materialelor pirotehnice, a ieșit la lumină o poză uluitoare, cu ultrașii Rapidului cu arme în mâini. Grupul infracțional condus de Liviu Ungurean, șeful galeriei din Giulești, a fost găsit și cu arme de foc, arme albe și bani.
Autoritățile au ridicat joi 17 persoane în dosarul materialelor pirotehnice, iar singurul anchetat în libertate e Daniel Niculae, președintele Rapidului, care are statutul de suspect, la fel ca Liviu Ungurean, alias Bocciu.
În timpul perchezițiilor, poliția a găsit, pe lângă materiale pirotehnice, și arme de foc. Iar o imagine privind acest caz a ieșit la lumină. Concret, în poză apar mai multe persoane îmbrăcate în negru, una dintre ele cu o geacă cu emblema Rapidului. Iar doi dintre indivizii care sunt în imagine au arme de foc în mâini. Toți fac parte din brigada Official Hooligans, condusă mult timp de Bocciu.
Antrenorul de box de la CS Rapid, cu arma în mână
Persoana cu arma în mână din dreapta imaginii e Ronaldo Pavel, antrenor de box la CS Rapid și ultras al echipei din Giulești în timpul liber.
El e omul care a revitalizat secția de box din cadrul CS Rapid, sub îndrumarea lui câștigându-se numeroase medalii.
Dosar de amploare în fotbalul românesc, cu Daniel Niculae implicat
Un dosar penal de amploare zguduie fotbalul românesc, îndeosebi clubul Rapid București, locul 2 în Superligă la startul play-off-ului.
Președintele clubului, Daniel Niculae, a fost dus la secția de poliție și audiat vreme de două ore într-un dosar în care procurorii anchetează constituirea unui „grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialelor pirotehnice”.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit pentru GSP.ro că președintele Rapidului a ajuns să constituie parte a dosarului după ce autoritățile i-au interceptat apeluri telefonice în care acesta discută despre acordarea de bani galeriei.
Niculae s-a apărat în fața anchetatorilor susținând că ar fi fost vorba despre bani pentru scenografiile galeriei, nu pentru materialele pirotehnice, care constituie subiectul dosarului
- INFORMAȚIILE-CHEIE: Este vorba despre un dosar penal de amploare instrumentat de procurorii DIICOT;
- Daniel Niculae e suspectat că ar fi complice cu liderii de galerie de la Rapid în vederea introducerii materialelor pirotehnice în stadion;
- Procurorii au pus în aplicare 28 de mandate de aducere și au percheziționat locuințele suspecților;
- Au fost găsite arme de foc, puști și pistoale!
- La audieri au fost aduși până acum mai mulți lideri de galerie de la Rapid.
- Daniel Niculae a părăsit sediul poliției după două ore de audieri și va fi cercetat în stare de libertate. Ce riscă (AICI), dacă va fi găsit vinovat
- Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut cu Bocciu
{{text}}