Opinii   •   EDITORIAL

Rapid, o înfrângere care nu se pune în clasament

Editorial Alin Buzărin

Articol de Alin Buzărin   —  vineri, 15 martie 2024

Constituire de grupuri infracționale, președintele trezit în zori de mascați, iată un eșec de imagine care poate anula multe dintre reușitele din iarbă

După un 4-0 istoric cu FCSB, într-un moment în care chipurile tuturor giuleștenilor străluceau în lumina reflectoarelor, era nevoie de orice altceva, numai de povestea asta nu.

Datele nu sunt încă destule pentru a pune etichete, pentru a emite verdicte, de aceea avem polițiști și procurori, ca să cerceteze și, dacă e cazul, să trimită dosarele în instanță. Dar în asemenea momente a disculpa complet e la fel de nefolositor cu a acuza în lipsa tuturor informațiilor.

În drum spre „camera secretă”


Când președintele, după două ceasuri de audieri, e eliberat, ai putea spune că nu e nimic, că e doar o furtună într-un pahar cu apă. Dar se vorbește totuși despre o calitate juridică de „suspect”, există comunicate oficiale ale autorităților care clamează constituirea grupurilor infracționale, mai mult, la stadion s-a descoperit acea cameră aflată în spatele unui perete fals. Conținând nu borcane cu murături, ci arsenalul pirotehnc inerent activității din peluză.

Singura „tainiță”?

Probabil că se va spune că Rapidul nu e singurul club pasionat de artificii. Cu certitudine nu este, în mod cert și la alte stadioane există tainițe similare. Se zice că acum se face prea mult zgomot pentru niște fumigene.

Greu de cuantificat. Dar probabil ceva a existat și există, altfel nu vin mascații să te ridice din așternuturi înainte să se lumineze de ziuă.


Liviu Ungurean, poreclit „Bocciu

Cine dezinformează?

Mai e și declarația domnului Adrian Olariu, șeful de Securitate al clubului giuleștean, audiat de asemenea în această joie extrem de neplăcută pentru suflarea rapidistă. Dumnealui spune că presa dezinformează când vorbește de materiale pirotehnice găsite la stadion.

Nu presa dezinformează, ci eventual Poliția, care într-un raport cu titlu de document ofcial spune ce și cum. Atașând și imagini, destul de limpezii!

Rapidismul cu orice preț

În ceea ce-l privește pe Daniel Niculae, ca președinte de club, nu prea e bine să fii implicat în asemenea chestiuni întunecoase. Ai fost fotbalist important, ai jucat în străinătate, inima ta e vișinie, însă chiar dacă la clubul pe care-l conduci se întâmplă astfel de lucruri, tu, personal, e bine să te situezi în afara lor.

Suporterii se mai întâmplă să fie acuzați de una, de alta, dar tu n-ai voie. Ideea de rapidism cu orice preț e frumoasă, și, desfășurată în interiorul legii, e chiar înălțătoare. Însă e de preferat ca acest „suntem peste tot acasă” să nu conțină și detalii pe care Codul Penal le incriminează.

Demonstrativ?

Ar fi bine ca tărăboiul să nu se răsfrângă și asupra echipei, care a fost ridicată de la masa de lucru de toate aceste zgomote tocmai când scria o poveste frumoasă. De deranjat, lucrurile deranjează, mai ales în planul imaginii, chiar dacă punctele din clasament rămân la locul lor.

Poate că lucrurile s-au desfășurat prea zgomotos (specific nouă, mari amatori de astfel de spectacole), poate că „nu era nevoie de mascați pentru aducerea președintelui unui club cu un million de suporteri” (am citat din Dan Șucu), dar Rapidul trebuie să-și mențină obrazul curat și să-și ferească blazonul de niște povești nu tocmai pe potriva istoriei centenare din Giulești.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.