Duelul din „sferturile” Indian Wells, Carlos Alcaraz - Alexander Zverev, a fost înterupt din cauza unui roi de albine.
Se juca al treilea game al meciului, iar Carlos Alcaraz era la serviciu când asupra lui s-a năpustit un roi de albine. Tenismanul spaniol a încercat să le îndepărteze cu racheta, însă n-a făcut decât să le stârnească și mai rău.
Carlos Alcaraz: „Unele erau lipite de părul meu”
Și n-a găsit altă scăpare decât să fugă efectiv din calea lor, după ce a fost înțepat. „Am văzut câteva albine în jur, dar am crezut că sunt doar câteva, nu prea multe.
Dar am văzut cerul şi erau mii zburând, unele erau lipite de părul meu, altele veneau spre mine. A fost o nebunie. Am încercat să stau departe de ele, dar a fost imposibil" au fost primele cuvinte ale lui Alcaraz.
Carlos Alcaraz: „Nu puteam să mă concentrez pe minge, mă concentram pe albine”
Apoi a detaliat: „Când am intrat pe teren, erau câteva albine în colţ, ne deranjau. Nu puteam să începem să jucăm din nou. Când am decis să ne încălzim un pic să vedem cum merge, am lovit câteva mingi şi am văzut câteva albine în jurul meu. Nu puteam să mă concentrez pe minge, mă concentram pe albine şi încercam să le ţin la distanţă.
De aceea ne-am oprit de câteva ori înainte de a reîncepe meciul. După aceea, am decis să ne încălzim şi am văzut că albinele nu mai erau prin preajmă. Am încercat să nu mă mai gândesc la ele. A fost un meci foarte important pentru mine. M-am surprins pe mine însumi că am rămas concentrat pe meci, nu pe albine".
Carlos Alcaraz s-a calificat în semifinale la Indian Wells
Partida cu Alexander Sverev a fost reluată abia după o oră şi 48 de minute, și numai după ce a fost „convocat” un apicultor, ca să gestioneze situația.
Deținătorul titlului la Indian Wells, Alcaraz l-a învins pe jucătorul german în două seturi, 6-3, 6-1, iar sâmbătă îl va întâlni în semifinale pe italianul Jannik Sinner, care a trecut la rândul său în două seturi, 6-3, 6-3, de cehul Jiri Lehecka.
{{text}}