Răbdarea suporterilor CSA Steaua a trecut deja de punctul de fierbere, mai ales după ce echipa de fotbal a ratat calificarea în play-off, pentru prima dată în cei trei ani de când joacă în Liga 2. Asociația suporterilor a dorit să protesteze prin a întârzia cu 10 minute meciul de azi cu CS Tunari, din ultima etapă a sezonului regular
UPDATE 14:10 Jucătorii au intrat pe teren cu o întârziere de 10 minute, așa cum au stabilit cu suporterii.
La 14:05, jucătorii erau încă la vestiareMesajul fanilor Stelei: „Niciun om arestat pentru o torță / Din capriciul instituțiilor de forță”
De asemenea, cei de la Sud Steaua au afișat un mesaj legat de suporterii Rapidului reținuți pentru 30 de zile:
Liviu Ungurean (Bocciu), șeful galeriei Rapidului, a fost arestat pentru 30 de zile, a anunțat ieri Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
El e acuzat că a înființat și condus un grup infracțional care a introdus materiale pirotehnice pe stadioane. Au fost 17 suspecți, 16 dintre ei fiind reținuți pentru 24 de ore, inițial. Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost singurul care a plecat acasă după două ore de audieri.
Știrea inițială
Protest la CSA Steaua » Vor să întârzie meciul cu 10 minute!
Pe pagina de Facebook, sub titlul "Studiu de caz - cum să distrugi un fenomen de șapte decenii în doar șapte ani", asociația suporterilor steliști, AS 47, a cerut în mod imperativ conducerii clubului și ministerului apărării să își facă publice planurile și intențiile.
Și să își asume dacă se fac sau nu demersuri pentru privatizarea echipei, astfel încât aceasta să aibă drept de promovare în Superligă.
"În al 12-lea ceas, facem apel la ultima brumă de bun-simț, în caz că el mai există și așteptăm cu interes, deși fără prea mare speranță, să ne spună public cei care se află la conducerea clubului ce planuri au pentru secția de fotbal și cum văd ei viitorul echipei STEAUA. Dacă îi încurcă gradele militare, să ne comunice domnii de la Minister.
Așteptăm negru pe alb să se comunice suma necesară de bani pentru a scoate echipa de fotbal la liman, să vedem care e situația sponsorilor și care sunt perspectivele. Dacă într-adevăr nu se mai dorește (sau nu s-a dorit niciodată?) ca STEAUA să ajungă în primul eșalon românesc, să existe o poziție publică, prin care să își asume acest lucru", au scris cei de la AS 47.
Azi, la ora 14:00, Steaua (locul 10) dispută ultima etapă din sezonul regulat, cu CS Tunari (locul 17). Meciul nu va fi televizat, dar poate fi urmărit pe Steaua TV. Iar suporterii i-au vizitat ieri pe jucători, în cantonament și au cerut echipei ă întârzie meciul cu 10 minute.
Este o formă de protest față de situația clubului în ultimii ani. Cei de la AS 47 au făcut apel la toate formațiile din Ghencea să facă același lucru.
"Pentru a trage un semnal de alarmă, sperăm că echipele de la Clubul Steaua vor întârzia meciurile cu 10 minute. Acest management defectuos și această constantă incertitudine trebuie să înceteze", a fost mesajul celor de la AS 47, care se bucură și de sprijinul celor de la Peluza Sud.
După 15 minute se fluieră finalul
Conform regulamentelor, o echipă poate întârzia începerea unei partide, din diverse motive, cu maxim 15 minute față de ora oficială de începere a jocului. După acest interval, arbitrul fluieră finalul meciului și consemnează în raport cele întâmplate.
Iar respectiva formație pierde meciul "la masa verde", cu 3-0. În consecință, dacă ar da curs cererii suporterilor, Steaua nu ar risca să piardă meciul cu CS Tunari.
{{text}}