Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

Pierdere importantă pentru CSA Steaua » A anunțat în direct că se retrage: „Nu-mi revin, n-o să pot să mai ajut. Asta e viața”

Wallace, numărul 66, într-una din puținele apariții din acest sezon

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 16 martie 2024

Brazilianul Wallace Da Silva a vorbit despre problemele de sănătate și a anunțat ce are de gând la vară. Fundașul de 34 de ani a comentat și sezonul dezamăgitor al Stelei.

CSA Steaua primește lovitură după lovitură. După ce a ratat play-off-ul, îl pierde definitiv și pe fundașul Wallace Da Silva. Din martie 2020 în lotul bucureștenilor, brazilianului în vârstă de 34 de ani îi expiră la vară contractul și a anunțat sâmbătă că la vară va agăța ghetele-n cui.

Wallace: „În vară îmi expiră contractul și mă retrag”

Invitat să comenteze partida Stelei cu CS Tunari, pe canalul de YouTube al clubului, în condițiile în care este accidentat de-o bună bucată de vreme, Wallace a spus în direct:


„Îmi pare rău că nu reușesc să-mi revin din accidentări.

În vară îmi expiră contractul și n-o să pot să mai joc, îmi închei cariera de fotbalist. N-o să mai pot să ajut, asta este viața”.

Wallace: „Acest play-off nu l-am pierdut acum”

Wallace a vorbit și despre stagiunea dezamăgitoare a roș-albaștrilor. „ Din păcate, o să jucăm în play-out. N-am reușit un campionat bun. Acest play-off nu s-a pierdut acum, ci la începutul sezonului.


Am făcut multe egaluri, mai ales pe teren propriu. N-a fost să fie, mergem înainte, mai sunt 7 meciuri și vrem să le câștigăm pe toate”, a spus apărătorul brazilian.

Ce crede Wallace că n-a funcționat în angrenajul Stelei

El a explicat și ce n-a mers în angrenajul echipei antrenate de Daniel Oprița: „N-am făcut faza de apărare așa cum trebuie și vorbim de toată echipa, nu doar de jucătorii din compartimentul defensiv. Greșelile ne-au costat.

Atacul și-a făcut treaba. Am și încercat să jucăm mai ofensiv în acest sezon, dar asta nu-i o scuză. Terenul arată impecabil, păcat de situația în care ne aflăm. Să ai un asemenea stadion și să joci în play-out...”.

Wallace n-a bifat în acest sezon decât 5 apariții la CSA. Patru în campionatul ligii secunde, una în Cupa României. În total, 382 de minute. În România, el a ajuns în iulie 2011, la FC Argeș, și a mai jucat la Rapid, FC Olt Slatina, Daco-Getica, FC Voluntari, Dunărea Călărași și Petrolul.

VIDEO. Helmut Duckadam despre cine va apăra poarta naționalei la EURO 2024, despre Dinamo și despre situația de la CSA Steaua

Ați mai putea citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.