Liga 1

Antrenorul din Superligă șochează: „N-am văzut salariul din noiembrie!”

UTA a ratat play-off-ul chiar în ultima etapă din sezonul regulat // foto: Imago Images

Articol de Bogdan Cioara (Arad)  —  duminică, 17 martie 2024

Situația financiară de la clubul UTA este delicată. A confirmat-o Mircea Rednic, antrenorul „Bătrânei Doamne”, care a dezvăluit de când nu și-a mai primit salariul. S-a întâmplat sâmbătă, chiar în ziua în care Suporter Club UTA a publicat situația financiară a clubului, ajuns la datorii de 5 milioane de euro.

„Eu din noiembrie nu am mai văzut salariul, dar sunt fericit pentru băieți, ei și-au luat banii. Avem doar câteva zile de întârziere. Eu am băgat mâna în buzunar ca să îmi creez condiții la echipă. Nu am venit aici să fiu pasager”, a afirmat „Puriul”, care nu și-a încasat remunerația pe lunile decembrie, ianuarie și februarie.

Mircea Rednic, neplătit din noiembrie la UTA: „La anul vrem în play-off!”

Cu toate acestea, tehnicianul „Bătrânei Doamne” este optimist: „Au fost probleme și încă mai sunt, dar se vor rezolva. La anul vrem să ne facem echipă pentru play-off. Vor veni mai puțini jucători, dar mai buni”, a spus șeful corpului tehnic al roș-albilor de pe Mureș, după ce GSP.ro a arătat că în acest sezon UTA a apelat deja la serviciile a 39 de jucători.

UTA nu a aplicat pentru licența UEFA

Antrenorul principal al arădenilor a punctat și în ceea ce privește faptul că ar putea exista o deconectare la nivelul lotului, din moment ce UTA nu a aplicat pentru licența UEFA, privind un eventual baraj de calificare în preliminariile Conference League.

„Există prime în funcție de locul ocupat în clasament. Eu la sfârșitul lunii viitoare trebuie să îi dau o listă domnului Meszar cu jucătorii cărora le vom prelungi contractele. În afară de Fabry, Conte și încă vreo trei, care sunt la noi și în sezonul viitor, toți au șansa să arate că merită să rămână aici, de la Kucher (n.r. - portarul de rezervă) până la ultimul jucător”, a detaliat Rednic acest aspect.

Voluntari, văzută ca o nucă tare: „Financiar, ei stau bine”

În ceea ce privește partida de luni, ora 17:30, din prima etapă a play-out-ului, cu FC Voluntari, de pe teren propriu, cel poreclit „Strâmbu'” este mai degrabă prevăzător, decât optimist, deși ilfovenii se află pe loc retrogradabil.

„Întotdeauna va fi o reacție pozitivă după o schimbare de antrenor. Va fi un meci greu. Să nu uităm că, financiar, ei stau bine”, a prefațat Rednic încleștarea cu formația pe care UTA a învins-o chiar pe terenul acesteia în acest an cu scorul de 1-0 (gol Fabry).

La Arad există emoții și din punctul de vedere al lotului pentru duelul cu formația preluată de Florin Pîrvu, fost antrenor la Petrolul Ploiești.

„Avem probleme de lot. Pedro, Fabry, Morar și Omondi. Trei dintre ei au răcit după meciul cu Dinamo. Am reușit să îi avem pe Conte și Omondi la acest meci, după ce i-am convins pe cei de la federațiile din Guinea și Kenya să îi lase. Ei sunt convocați la echipele lor naționale, sunt meciuri prinse în calendarul FIFA.

Tragem de Diogo (n.r. - Rodrigues), să îl recuperăm, pentru că nu avem fundaș stânga”, a dezvăluit antrenorul principal de la UTA situația din acest moment la nivelul lotului de jucători.

VIDEO. Mircea Rednic, indignat de speculațiile de după Dinamo - UTA: „Trebuie să fii tâmpit!”

>

Tot din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.