Ianis Hagi (25 de ani) a fost introdus pe teren în minutul 58 de antrenorul lui Alaves, în meciul pierdut cu Bilbao, scor 0-2, în etapa #29 din La Liga.
Hagi a intrat când echipa lui era condusă cu două goluri și nu a putut să o ajute pe Alaves să mai revină. Golurile lui Bilbao au fost marcate de Guruzeta, în minutele 32 și 37. Alaves a avut însă un penalty ratat înainte de reușitele oaspeților, prin Rioja.
Ianis Hagi primit nota 4 de la site-ul local Noticia de Alava, la fel ca majoritatea coechipierilor lui.
Ianis Hagi, nota 4 după meciul Bilbao - Alaves 2-0
„A avut la dispoziție o jumătate de oră pentru a se revanșa, deși este adevărat că decorul nu era ideal pentru asta. A fost dornic să se implice în atac, dar nu a găsit spațiile necesare”, au scris spaniolii despre prestația lui Ianis Hagi.
Pentru internaționalul român, acesta a fost meciul de La Liga cu cele mai multe minute bifate în 2024. Ultima dată când jucase peste 30 de minute în campionat se întâmpla în decembrie 2023, la 0-1 cu Real Madrid.
A fost de două ori titular în 2024, dar în Cupa Spaniei, în meciurile cu Betis (1-0) și Athletic Bilbao (0-2). Partida de pe San Mames a fost doar a patra pentru Hagi în La Liga, în 2024. În celelalte 7, a fost rezervă neutilizată.
Ianis încă nu a marcat în La Liga, în 18 apariții pe teren în acest sezon, reușit doar un assist. Minutele bifate cu Bilbao vin chiar înainte ca Hagi să revină în România pentru meciurile amicale ale naționalei cu Irlanda de Nord (22 martie) și Columbia (26 martie).
Ianis Hagi, convocat. Lotul României pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia
- PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 9/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0); - FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 15/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 24/2), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 13/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 14/0);â - MIJLOCAȘI
Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Marius MARIN (Pisa | Italia, 15/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 35/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 52/3), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Darius OLARU (FCSB, 15/0), Adrian ȘUT (FCSB, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 17/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 8/2), Florinel COMAN (FCSB, 12/1); - ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 40/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 36/5), Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2).
{{text}}