Sporturi   •   Box   •   BOX

Scene de thriller la Federația de Box » Și-au împărțit pumni și au aruncat cu scaune! Evenimentul a fost anulat

Ultrașii celor de la River Plate și Huracan s-au bătut ca în filme la meciul de box dintre Emanuel Lucero și Giuliano Canonigo.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 17 martie 2024

Ultrașii celor de la River Plate și Huracan s-au bătut ca în filme la meciul de box dintre Emanuel Lucero și Giuliano Canonigo.

Meciul dintre mexicanul Lucero și uruguayanul Canonigo a fost întrerupt, după ce fanii unor echipe rivale din Buenos Aires s-au bătut crunt în fața ringului.

Evenimentul a avut loc la sediul federației de Box din Argentina, iar atmosfera a fost una incendiară încă de la început. „O atmosferă de fotbal cum rar se vede aici”, a spus comentatorul la începutul transmisiei.

Cu un minut și 23 de secunde rămase din meci, arbitrul a întrerupt lupta celor doi pugiliști, după ce a observat că adevăratul meci se dă în fața ringului. Fanii își împărțeau pumni. Nici scaunele aruncate nu au lipsit din peisaj.


VIDEO. Ultrașii de la River Plate și Huracan s-au bătut la un meci de box

Văzând că lucrurile nu se calmează, arbitrul a oprit definitiv meciul, iar lupta (cea din ring) s-a încheiat fără un deznodământ, potrivit Clarin.

„Ce păcat. Cea mai rea parte din sport. Acestor oameni ne le pasă de nimic”, a mai spus comentatorul.

Mike Tyson vs Jake Paul, cel mai așteptat eveniment de box al anului


„Iron” Mike Tyson, cel mai fioros „greu” al tuturor timpurilor, a acceptat o propunere care îl va umple de bani. Pe 20 iulie, pe AT&T Stadium din Arlington, Texas, în fața a 80.000 de spectatori, va lupta împotriva lui Jake Paul. Meciul de box va fi transmis pe platforma de streaming Netflix.

Mike Tyson a emis un comunicat prin care și-a anunțat fanii că nu este o glumă: „Paul a progresat mult ca boxer în ultimii ani, va fi interesant să văd ce pot face ambiția și dorința unui copil în fața experienței și calităților unei legende. Cercul va fi complet. Eu i-am început cariera, a fost în gala luptei mele cu Roy Jones. Tot eu vreau să i-o închei!”.

Carl Froch (46 de ani), cel care îl făcea KO pe Lucian Bute în 2012, a răbufnit la adresa lui Jake Paul (27 de ani), viitorul adversar al lui Mike Tyson (57 de ani).

Froch, fostul boxer care i-a administrat lui Bute cea mai dureroasă înfrângere din carieră, a lansat o tiradă de vorbe grele la adresa lui Paul.

Carl Froch, tiradă la adresa lui Jake Paul

„Jake Paul, ești o târ**. Te-am văzut luptând. Te-am văzut luptând cu Tommy Fury, ce meci de rahat a mai fost acela. Nu am mai văzut ceva atât de rău în viața mea. De ce continui și te consideri boxer profesionist? Ești doar un clown. Ești o adevărată rușine. Cu mine nu vrei să te bați, nu?

Ești doar un bătăuș. Mă enervează atât de tare, pentru că Mike Tyson e o legendă a boxului, iar tu îl tratezi fără respect. Ești o rușine, nu ai respect nici măcar pentru tine. M-aș lupta cu tine și gratis pentru că cineva trebuie să te oprească”, a declarat Froch, citat de Talk Sport.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.