În timpul meciului cu Hermannstadt, fanii lui Dinamo n-au ratat ocazia de a-i înțepa pe rivalii de la Rapid, în contextul arestării liderului galeriei, Liviu Ungurean, alias „Bocciu”.
Dinamo a avut parte de o susținere importantă la Sibiu, în prima etapă a play-out-ului. Dintre cei 8.700 de spectatori, câteva mii au fost dinamoviști, răspândiți în toate sectoarele stadionului.
Ultrașii dinamoviști nu au ratat ocazia de a-i ironiza pe rivalii din galeria Rapidului, care traversează momente delicate.
Liderul ultrașilor, Liviu „Bocciu” Ungurean, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, considerat a fi capul unui „grup infracțional organizat care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialelor pirotehnice”.
Galeria lui Dinamo, ironii pentru rapidiști
„Ultraserie, nu interlopie” este unul dintre mesajele afișate de ultrașii dinamoviști. Altul, „pistoalele vișini”, este o aluzie la faptul că oamenii legii au descoperit în cadrul perchezițiilor făcute la mai multe adrese pistoale, puști, materiale pirotehnice și sume importante de bani.
Iar greșeala de scriere „vișini” este o trimitere la celebrul „rateu” al unei facțiuni a galeriei Rapidului, care s-a autointitulat „Diavolii Vișini”. Se întâmpla la începutul anilor 2000.
Fanii lui Dinamo au ținut totuși să strige „Libertate pentru suporteri”, mesaj pe care l-au și agățat în peluză.
Galeria Rapidului nu a încurajat echipa cu Farul!
În semn de solidaritate cu liderul galeriei, Liviu Ungurean, ultrașii Rapidului au ales să nu încurajeze echipa vineri seara, în prima etapă de play-off, iar Rapid a cedat cu Farul, 1-2.
Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, nu a fost de acord cu abordarea suporterilor.
„Am mai spus că am venit la Rapid acum 6 ani și ceva tocmai pentru frumusețea galeriei. Cred că e prima dată când mi se pare că ei iau o decizie greșită. Nu e normal ce au făcut, mă așteptam la o anumită formă de protest, 15-20 de minute, să-și susțină liderul.
Și noi, atât timp cât se va dovedi că Liviu Ungurean e nevinovat, îl susținem, dar nu se poate să fie peluza plină și să nu cânți. Au lăsat steagul jos și au pierdut. Nu înțeleg de ce să nu cânți! A fost o decizie nu proastă, extrem de proastă!”, a spus Angelescu despre decizia ultrașilor.
{{text}}