Altele

Pace în Ucraina pe durata Jocurilor Olimpice? Putin a răspuns la cererea lui Macron: „Am dubii cu privire la intențiile lor”

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a răspuns cererii lui Emmanuel Macron. Liderul Franței ceruse o încetare a focului în perioada Jocurilor Olimpice de la Paris.

Articol de Adrian Jitea  —  Monday, 18 March 2024

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a răspuns cererii lui Emmanuel Macron. Liderul Franței ceruse o încetare a focului în perioada Jocurilor Olimpice de la Paris.

  • Jocurile Olimpice de la Paris sunt programate în perioada 26 iulie - 11 august 2024.

Vladimir Putin a obținut al cincilea mandat de președinte al Rusiei. Victoria a fost anunțată cu un procent zdrobitor, de 88%. Câteva ore mai târziu, Putin a susținut o conferință de presă în care a abordat mai multe teme.

Printre subiecte s-a numărat și cererea președintelui Franței. Emmanuel Macron a cerut ca Rusia să oprească războiul declanșat pe teritoriul Ucrainei, cel puțin pe durata Jocurilor Olimpice din acest an.

Vladimir Putin, despre „pacea olimpică” cerută de Emmanuel Macron

Cu un discurs populist și agresiv, Putin a dat de înțeles că refuză propunerea:

„Nu știu nimic despre cererea președintelui Franței. Suntem pregătiți să luăm în calcul orice propunere. Dar, ca de fiecare dată, interesele Rusiei vor avea prioritate. Și vom analiza totul prin prisma situației de pe front.

Am mai spus-o, suntem deschiși la discuții de pace, dar nu pentru că inamicii noștri rămân fără muniție. Ei ar vrea o pace temporară, doar pentru a se reînarma. Am niște dubii cu privire la intențiile lor.

Cât despre Jocurile Olimpice, oficialii forurilor internaționale distorsionează întreaga însemnătate a olimpismului”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Sport24.

Cum pot participa rușii la Jocurile Olimpice de la Paris

Din cauza invaziei ordonate de Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei, în februarie 2022, sportivii ruși au fost excluși din majoritatea competițiilor internaționale. Există și discipline în care sunt acceptați, dar trebuie să concureze sub drapel neutru.

Un alt aspect al deciziei CIO din decembrie 2023 este că sportivii neutri vor concura doar în sporturi individuale şi nu vor fi permise echipe. Aceștia nu vor avea steag sau nu li se va cânta imnul la festivitatea de premiere. 

VIDEO. Ancuța Bodnar și-a făcut planurile pentru Jocurile Olimpice: „Nu este imposibil să o egalăm pe doamna Lipă, dar este foarte, foarte greu”

>

Citește și alte știri din sportul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.