De ce nu mai circulă microbuzul fraților Becali?

Cohortele de musafiri străini care veneau pe vremuri la meciurile din România nu prea mai au ce să vadă acum.

FCSB - Sepsi (2-1) se terminase de câteva minute, iar Victor Becali cobora scările de la Arena Națională. I-a tăiat calea omniprezenta pădure de microfoane și de camere de filmat.

A început o discuție despre meciul abia încheiat, despre fotbalul destul de sărăcuț, despre Florinel Coman, clauza sa de 5 milioane, despre momentul în care acesta ar trebui "să facă pasul". Adică să plece.

Amintiri de pe vremea dolarilor

Cineva l-a întrebat apoi pe Victor de ce e singur. Altădată, cu ani în urmă, era ocupat să conducă la microbuz (uneori, la derby-uri, chiar la autocar!) zeci de oaspeți. Din lojă se mergea la restaurant, unde reporterii păzeau ieșirea.

Începeau să transpire primele știri. Valencia îl vrea pe X, Galatasaray pe Y, Betis Sevilla pe Z. Erau cluburi importante, care plăteau bani frumoși pentru anii aceia, când milionul de dolari (moneda europeană încă nu era în circulație) avea o cu totul altă valoare (dar și sonoritate) decât astăzi.

Exporturi spre lumea bună

În urma unor meciuri de campionat românesc (unele și de cupe europene, sau ale echipei naționale, dar cele mai multe din acea competiție internă pe care noi, atunci, în anii nouăzeci o consideram cam subțirică și, în orice caz, viciată de blaturi) pe care soli de seamă ai unor cluburi importante le vedeau pe viu în Ghencea, pe Giulești sau pe fostul Stadion Național, ajungeau fotbaliștii români ai vremii la echipe la care azi nici nu îndrăznim să ne gândim.

Din Spania, din Italia, din Turcia, acolo unde aveau uși deschise frații Becali, organizatorii acelor sejururi la București.

Așa se legitima competiția!

Campionatul românesc i-a exportat în ultima vreme pe Dennis Man, pe Mihăilă, pe Cicâldău, ceva mai înainte pe Răzvan Marin. Vorbim despre jucătorii care au ajuns "sus" plecând direct de aici. E puțin pentru o perioadă care se întinde peste vreo cinci-șase ani.

Dacă ne raportăm la anii 1998-2000, atunci, într-un interval destul de scurt de timp, plecau din România spre destinații la fel de importante jucători precum Mutu, Chivu, Lobonț, Dennis Șerban, Cătălin Munteanu, Gabi Popescu, Contra. Cu toții tineri, cel mult 23-24 de ani, unii chiar 19-20.

Cu asta se legitima Liga 1, Divizia A, Divizia Națională sau cum se mai numea, prin timp, competiția de la noi. Acesta era certificatul ei de valoare.

Nostalgia „primăverilor europene”

S-ar putea spune și că inflația de străini gâtuie campionatul nostru, nelăsând "elementul autohton" să se dezvolte așa cum trebuie. E doar în parte adevărat. O justificare, așa, ca să fie. Străini sunt peste tot, în toate campionatele importante, și nimeni nu mai face pe neaoșul și pe cotropitul.

Observăm cât de slabă e întrecerea internă doar o dată pe an, la început de toamnă, când băgăm de seamă că nicio echipă de-a noastră nu atinge nici măcar grupele Conference League, unde trebuie să fim de acord că nivelul e destul de plăpând.

În anii aceia aveam "primăveri europene", chiar "Sfertul UEFAntastic", puțin mai târziu, în 2006.

Campionatul și echipa națională

Probabil că frații Becali (dar și alți impresari) vor ieși la pensie fără să-și mai plimbe invitații cu acele microbuze. Dacă un meci precum FCSB - Sepsi, cu liderul detașat în rol de primadonă, e atât de indigest, altele sunt adormitoare, aproape de neurmărit.

Nu trebuie să ne mirăm că din cei 29 de jucători convocați de Edi Iordănescu pentru apropiatele meciuri amicale, doar opt sunt din țară, iar titulari vor fi doi, cel mult trei…