Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, este consternat de acest ultim episod negativ din viața clubului, a povestit pentru Gazeta Sporturilor care a fost reacția lui Cosmin Matei în fața șefilor și cum va reacționa gruparea din Transilvania în acest caz. Primele informații spun că mijlocașul a luat un medicament fără înștiințarea doctorului formației.
UPDATE 16:50 » Ce spune Cosmin Matei
Cosmin Matei a avut o primă reacție, scriind un mesaj pentru GSP.ro, în care și-a expus punctul de vedere. „Ancheta este în desfășurare, nu știu nici eu de unde ar putea să fie (substanța interzisă). Nu am luat nimic intenționat, asta e clar. Am fost răcit, poate a fost ceva în alea (medicamente), habar n-am! O să vedem rezultatul”, a reacționat fotbalistul.
Laszlo Dioszegi așteaptă: „Trebuie să sosească proba B. El a zis că a luat ceva, i-a arătat doctorului”
Cosmin Matei (32 de ani) ar fi fost depistat pozitiv la o probă de urină, imediat după eșecul suferit de Sepsi cu Universitatea Craiova, pe 4 februarie 2024. Ar fi vorba despre substanța 5-metilhexan-2-amină, conform sportpesurse.ro.
Clubul Sepsi Sf. Gheorghe a confirmat că a primit o înștiințare din partea Agenției Naționale Anti-Doping. Substanța 5-metilhexan-2-amină se află pe lista interzisă a organismului național.
Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a dialogat deschis despre subiect, răspunzând apelului telefonic al Gazetei Sporturilor.
„Informarea n-a venit la noi, la club, ci la jucător. Un comunicat de la Doping, a primit jucătorul o hârtie în care a fost înștiințat că ar fi fost depistat pozitiv.
Acum, trebuie să facă și proba B, nu știu să vă zic prea multe detalii. Am zis că până nu vine rezultatul probei B, n-am avut ce să comentăm.
Oricum, jucătorul este accidentat pentru șase săptămâni. El a spus că n-a luat absolut nimic. Vedem ce rezultat vine la proba B, nu mă pricep ca să vă zic eu mai multe.
S-a jurat în fața lui Hadnagy (n.red Attila Hadnagy, director la Sepsi OSK) că n-a luat nimic interzis! De fapt, a fost răcit, a luat nu știu ce flacon, nu de la doctorul echipei, dar, ulterior, i l-a arătat doctorului și acesta a zis că nu conține substanțe interzise”, a declarat omul de afaceri pentru GSP.ro.
7goluri și 6 assist-uri a adunat Matei pentru Sepsi în 33 de meciuri în actuala ediție
Val de probleme pentru Sepsi: „Băiatul s-a jurat. Dacă nu e corect, atunci e bai mare”
Dioszegi a detaliat ce va urma: „Să vedem ce rezultat iese zilele viitoare la proba B, apoi vom avea o poziție oficială. Dacă nu e corect, atunci e mare bai! Fiecare om răspunde pentru faptele sale.
Nu știu ce să mai spun, ce să mai cred, totul s-a întors cu susul în jos pentru Sepsi de câtăva vreme. Ba că suntem fratele lui CFR, ba că suntem sora lui FCSB, că Ștefănescu nu vrea să joace, mai fac și unii conducători glume, apoi apar lucruri ce lezează Sepsi... Mi-e rău de nu mai am păr în cap!
Nu știu dacă să râd sau să plâng de toate aceste situații, au venit în cascadă. Multe lucruri negative. Eu sper ca proba B să fie negativă. Am primit informația acum 2-3 zile, dar n-a venit nimic la club. Și-am zis că până nu vine rezultatul de la al doilea test, să nu luăm decizii pripite.
Băiatul s-a jurat că n-a luat nicio pastilă! Acum, vedem la rezultate, sperăm să fie totul în regulă”.
Am văzut ce s-a întâmplat și cu Simona Halep. O zvâcnitură, a stat degeaba un an, acum poate să joace tenis. Prima dată, să așteptăm, apoi vom lua decizii în ceea ce-l privește pe Cosmin Matei. Nu tăiem capul, să vedem ce este și cum este
Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
Problema este că avem mulți accidentați, absenți. Muncim cât o să mai avem putere. Antrenorul a decis că nu mai are nevoie de doi jucători, Rodriguez și Bălașa, asta e, lotul e subțire, având în vedere că mai avem alți cinci accidentați. Suntem vai!
Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
{{text}}