Petrolul Ploiești îl vrea neapărat până la vară pe Marius Șumudică, dar antrenorul ar vrea să nu se angajeze în niciun proiect până la finalul sezonului. Tocmai de aceea „găzarii” ar putea accesa varianta B: Mihai Teja sau Laszlo Balint. În altă ordine de idei, Gaziantep a pierdut, e în zona minată a clasamentului, chiar dacă Sorescu a marcat din nou pentru turci.
Marius Șumudică, 53 de ani, s-a despărțit de două săptămâni de Gaziantep, ajunsă pe loc retrogradabil în Turcia. Jurnaliștii locali au căpătat liniște după plecarea românului, chiar dacă jucătorii aduși de el mențin aprinsă speranța că echipa se poate salva la finalul sezonului.
Selcuk Inan, 39 de ani, fostul jucător al lui Galatasaray, a fost numit antrenor principal la Gaziantep, însă acesta nu reușește să scoată formația din zona roșie a clasamentului. Iar suporterii deja regretă plecarea lui Șumudică, în mesajele din mediul virtual.
No Șumi, no party la Gaziantep
În week-end, Gaziantep a fost învinsă în deplasare, 1-3 cu Rizespor, chiar dacă a condus. În plus, gazdele au ratat și un penalty. Deian Sorescu a fost cel care a deschis scorul din pasa lui Alexandru Maxim, în minutul 54 al partidei. Doar că fosta echipă a lui Șumi a fost în avantaj doar 10 minute, după ce M'Bakata și-a trimis mingea în propria poartă.
În minutul 70, Rizespor a avut penalty, însă Shelvey a șutat pe lângă poartă. Pe final, s-a stabilit scorul final, Olawoyin a dublat avantajul formației sale, în minutul 83, apoi a marcat și Zeqiri în al șaselea minut de prelungiri.
Pentru Sorescu a fost al doilea meci consecutiv în care marchează, după ce a punctat și în partida cu Beșiktaș, scor 2-0.
4români au fost titulari la Gaziantep, Maxim, Niță, Sorescu și Drăguș, iar ultimii trei au fost convocați la echipa națională
Petrolul Ploiești pistonează pentru Marius Șumudică, dar există și planul B
Luni seară, Petrolul a învins FCU Craiova, scor 1-0, prima victorie după o serie de patru eșecuri la rând. La reluare, „găzarii” au deplasare în Capitală, meci cu Dinamo. Florin Stângă a fost interimar în această seară, prahovenii caută să numească un principal cât mai repede posibil.
Variantele Eugen Neagoe și Liviu Ciobotariu au șanse minime de reușită, unul nu se poate despărți prea ușor de FC Argeș din cauza clauzei de 200.000 de euro, al doilea așteaptă ofertă din lumea arabă. Cei de la Petrolul au pistonat pentru aducerea lui Marius Șumudică exclusiv pentru play-out, dar tehnicianul a evitat să se implice în negocieri, susțin sursele GSP.ro. De fapt, ar vrea să ia o pauză până la vară.
Dacă nu vor reuși marți un ultim asalt pentru aducerea lui Șumudică, oficialii „lupilor” se vor reorienta spre planul B. Fie Laszlo Balint, fie Mihai Teja, variantele de schimb.
2016este anul în care Șumudică a câștigat titlul cu Astra Giurgiu, echipă ce evolua la Giurgiu, dar ciclul săptămânal de antrenamente îl făcea în cartierul 9 Mai în Ploiești
{{text}}