Liga 1

Dezvăluie următorul transfer al lui Gigi Becali la FCSB: „Dacă nu l-a contactat deja...”

Articol de Aurelian Botezatu  —  marţi, 19 martie 2024

Risto Radunovic a declarat că la finele sezonului intenționează s-o părăsească pe FCSB. Basarab Panduru a anticipat cine va fi succesorul fundașului în vârstă de 31 de ani la roș-albaștri.

Lui Risto Radunovic îi expiră contractul cu FCSB la sfârșitul anului, însă muntenegreanul vrea să plece în vară, după fluierul final al stagiunii în curs. Patronul Gigi Becali nu s-ar împotrivi, iar fostul internațional Basarab Panduru a anticipat care va fi succesorul fundașului în vârstă de 31 de ani la roș-albaștri.

David Kiki, înlocuitorul lui Radunovic la FCSB? „Parcă a pus ochii pe el, nu?”

„El e supărat (n.r. - Radunovic) când vede că ceilalţi jucători, având contract, primesc o leafă mai mare. Atunci, el zice: «Bă, dacă mie nu-mi dai, înseamnă că nu mai ai nevoie de mine!». Parcă Gigi Becali a pus ochii pe Kiki, nu? Parcă îi plăcea de Kiki”, și-a amintit Panduru, la Orange Sport.

David Kiki, într-un meci cu CFR Cluj / FOTO: Imago

David Kiki intră în ultimele 6 luni de contract cu Farul, iar Becali a declarat că nu vrea să-l contacteze pe jucător acum, ca să nu-l supere pe nașul Gică Hagi. Însă „Pandi” nu-i atât de sigur: „Dacă nu l-a contactat deja...”.

Convingerea fostului internațional este că Radunovic ar merita totuși să fie ținut în continuare la FCSB: „Radunovic e bun. Niciun jucător de la FCSB nu a fost bun când a fost schimbat, când a fost băgat, când a fost schimbat. Cei care sunt buni în momentul ăsta au jucat meci de meci”.

Ce spune Mihai Stoica despre situația lui Risto Radunovic

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, a comentat astfel situația lui Radunovic la Orangesport: „El a spus că și-ar dori să câștige campionatul și să găsească o soluție să plece dacă are o ofertă bună. Dacă are, pleacă. Dacă nu, eu cred că-i vom face o propunere de prelungire a contractului, care se termină în iarnă.

Eu l-aș ține. Am discutat de multe ori cu Gigi. Și am vorbit și cu Risto, dar poate a uitat. El a cerut o mărire a contractului actual, iar Gigi nu a fost de acord. Gigi a mărit salariile lui Coman și Olaru pentru că a mărit și durata contractului. Dar nu se poate ca toți să bată la ușa lui și să spună «Vreau un contract mai mare»”.

Mihai Stoica: „Cine spune că nu vrea să plece e un mincinos notoriu”

Pentru MM Stoica, Radunovic „e cel mai bun fundaș stânga din România. Și nu vreau să mă gândesc că nu va prelungi. Nu cred că nu există cineva care să nu vrea să plece. Cine spune că nu vrea să plece e un mincinos notoriu.

Și eu vreau să plec la Inter. Dar nu mă vrea. Toată lumea vrea să plece la mai bine. Eu vreau să continue. Și antrenorii vor. E un model pentru tineri, își face treaba bine. Va pleca doar dacă primește o ofertă mai bună”.

VIDEO. Raul Rusescu a comentat declarațile date de Risto Radunovic la finalul meciului FCSB - Sepsi: „Dacă un jucător vrea să plece nu este o pierdere”

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.