Fostul mijlocaș Alexandru Bourceanu (38 de ani) a vorbit despre cazul lui Cosmin Matei (32 de ani), după ce fotbalistul lui Sepsi a fost depistat pozitiv la o probă de urină.
Clubul Sepsi a confirmat că a primit o înștiințare din partea Agenției Naționale Anti-Doping. Substanța 5-metilhexan-2-amină se află pe lista interzisă a organismului național.
Alex Bourceanu, fostul căpitan de la FCSB, speră că mijlocașul lui Sepsi a folosit substanța interzisă din greșeală, în timpul tratării unei răceli. În orice caz, Bourceanu consideră că substanțele respective nu au avut un impact semnificativ în ceea ce privește modul în care Matei își depășește adversarii, principala calitate a mijlocașului de la Sepsi.
Alex Bourceanu, după ce Cosmin Matei a fost depistat pozitiv
„E o știre în premieră pentru mine. Situația e complicată pentru el. Indiferent ce se va întâmpla probabil că va avea o suspendare care va fi de cel puțin 7,9 luni. De obicei se întâmplă asta chiar dacă ești contaminat fără a avea o intenție. El chiar a avut sezoane bune. La Sepsi și-a găsit un loc în echipă și a fost titular mai tot timpul.
Nu cred că diferența pe care el a făcut-o de-a lungul meciurilor s-a datorat unui surplus dat de acele substanțe. Datorită valorii pe care o are, datorită modului în care își driblează adversarii în careu, astea nu țin neapărat de doping.
Te ajută să le poți face de mai multe ori. Asta ar putea să o facă, dar nu o să te învețe să driblezi. Dacă un jucător s-ar dopa în mod constant l-ar ajuta să repete ceea ce face el bine sau ce face el rău.
Sper ca totul să fie doar o problemă pe care el a avut-o în trecut și a luat anumite medicamente pentru răceală. Sper ca suspendarea lui să fie cât mai scurtă.
Dacă nu s-a întâmplat și a existat o intenție atunci trebuie să fie suspendat. Chiar dacă nu există nicio intenție el va fi suspendat. Substanța a ajuns în corpul lui. Sigur, e trist dacă se întâmplă asta accidental, dar astea sunt regulile”, a spus Alex Borceanu, pentru Prosport.
VIDEO. Un nou caz de dopaj în România după ce Cosmin Matei a fost depistat pozitiv după Sepsi - Universitatea Craiova
Am văzut ce s-a întâmplat și cu Simona Halep. O zvâcnitură, a stat degeaba un an, acum poate să joace tenis. Prima dată, să așteptăm, apoi vom lua decizii în ceea ce-l privește pe Cosmin Matei. Nu tăiem capul, să vedem ce este și cum este
- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
{{text}}