Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul central de la FCSB, nu s-a mai alăturat lotului pentru meciurile amicale cu Andorra (21 martie), respectiv Algeria (26 martie).
Apărătorul roș-albaștrilor fusese convocat pentru prima dată, însă a fost înlocuit în ultimul moment cu Siyanda Xulu, potrivit site-ului oficial al federației, motivul fiind reprezentat de „dificultățile de călătorie din România”.
Lotul de jucători a făcut deplasarea către Algeria duminică, în ziua în care Ngezana e evoluat titular în FCSB - Sepsi, în prima etapă a play-off-ului din Superliga, meci încheiat cu victoria roș-albaștrilor, cu 2-1.
Adevăratul motiv pentru care Ngezana nu a mai ajuns la naționala Africii de Sud
Ngezana nu este singurul jucător înlocuit din lotul Africii de Sud. La fel s-a întâmplat cu mijlocașul Sphephelo Sithole, 25 de ani, care i-a lăsat locul lui Thabang Monare, reclamând o accidentare.
La conferința de presă premergătoare primului meci amical, jurnaliștii l-au întrebat pe selecționerul Hugo Broos care este situația fundașului central și la ce se referă mai exact motivele invocate de către jucător.
„Siyabonga Ngezana a avut un sezon foarte bun și am discutat dacă ar trebui să meargă la Cupa Africii pe Națiuni. Am hotărât să nu o facem pentru că ar fi fost prima oară cu echipa și asta îl făcea să se adapteze mai greu.
Acum l-am sunat și ne-a spus că și-a pierdut actele pentru a călători, așa că este blocat în România. Nu din vina noastră nu este aici, ci din vina lui”, a declarat tehnicianul belgian.
Jucătorul de 26 de ani ar putea fi convocat din nou, la meciurile de calificare la Cupa Mondială, din iunie, atunci când „Bafana Bafana” va înfrunta Nigeria și Zimbabwe.
1 milion de euroeste cota lui Syabonga Ngezana potrivit Transfermarkt.com
Gigi Becali: „Dacă avea și tehnică, Ngezana era de 70-80 de milioane de euro”
FCSB a plătit în schimbul serviciilor lui Siyabonga Ngezana suma de 600.000 de euro către clubul sud-african Kaizer Chiefs, echipă la care a adunat 123 de meciuri, a marcat 6 goluri și a oferit o pasă de gol.
Transferat în iulie, stoperul a beneficiat de o perioadă de adaptare, astfel că debutul său în tricoul roș-albastru s-a produs la finalul lunii august, într-un meci cu UTA Arad. De atunci și până acum, a bifat 23 de prezențe în Superliga.
Gigi Becali este mulțumit de prestațiile sale, însă are așteptări mai mari.
Întreabă jucătorii adverși ce simt când joacă cu Ngezana și cu Dawa. Ăștia sunt pantere. Nu poate să dea nimeni cu capul în fața lor. Dacă aveau și tehnică, erau de 70-80 de milioane.
- Gigi Becali
{{text}}