Florin Lovin, fost jucător la formația lui Gigi Becali, a comentat atacul lansat de Dan Șucu către Gigi Becali, finanțatorul FCSB.
Marți seară, acționarul majoritar al Rapidului l-a criticat pe Gigi Becali. Acesta a întărit acuzațiile pe care le făcuse colegul din acționariatul Rapidului, Victor Angelescu, despre o presupusă înțelegere între FCSB și Marius Ștefănescu, cel mai bun jucător al lui Sepsi, care nu a jucat în meciul contra roș-albaștrilor.
Florin Lovin, replică pentru Dan Șucu
Fostul mijlocaș, acum în vârstă de 42 de ani, a comentat declarațiile lui Dan Șucu, declarându-se dezamăgit de ieșirea acestuia.
„Mi-l imaginam total altfel pe domnul Şucu ca patron. Îl vedeam venind din mediul corporatist, un om liniştit, care nu intră în scandaluri, care nu dă în stânga şi în dreapta. El a făcut asta de la prima conferinţă însă, atunci când a început să dea în toţi, în CFR, în Sepsi. M-a surprins enorm. Eu chiar aveam alte aşteptări de la el. Credeam că vede fotbalul altfel.
Pare totuşi că face altfel în zona de finanţare a clubului, pare puţin diferit ca abordare. La nivel declarativ este doar un alt patron care mă dezamăgeşte. Eu văd lucrurile din exterior totuşi”, a spus Florin Lovin la OrangeSport.
Eu cred că FCSB a hotărât că «De aici încolo nu am cum să mai fac întâlniri sau înțelegeri între patroni, că nu se mai poate, dar mă duc și-l ating pe cel mai bun jucător de la adversar». E foarte simplu. Oamenii ăștia nu înțeleg nimic!
Ce dovezi am? În timpul campionatului nu există discuții despre transferuri, ele se fac în perioadele de transfer. A venit meciul cu Sibiu, negociere cu Baba Alhassan, iar el nu a jucat cu FCSB, deși transferul s-a făcut peste o lună. Cel mai bun jucător de la Hermannstadt! Următorul adversar, Iașiul. Transferat Luis Phelipe, el nu a jucat, a fost răcit, bolnav. Despre ce vorbim aici?
Strategia asta încalcă cel puțin 4 sau 5 articole din regulamentul nostru sportiv. Cine le aplică? Dacă nu le aplică, mergem înapoi de unde am plecat. Am tot dreptul să mă gândesc că la fel au făcut cu Ștefănescu?
- Dan Șucu
{{text}}