Eugen Voicu, acționarul Red&White, firma care deține Dinamo, a dezvăluit câți bani a investit la echipa din „Ștefan cel Mare”.
Eugen Voicu și Andrei Nicolescu sunt la cârma lui Dinamo din februarie 2023. De atunci, în conturile clubului au intrat puțin peste 5 milioane de euro, după cum a dezvăluit Eugen Voicu.
Eugen Voicu: „Am investit prea puțin pentru ce vrem să face la Dinamo”
„Am băgat la Dinamo peste 5.000.000, 5 milioane și o sută, două, trei sute de mii de euro maxim. E mult din perspectiva unor acționari care și-au asumat un proiect. Este puțin pentru ce ne dorim noi la Dinamo.
În momentul în care planul de restructurare a fost respins de judecătorul sindic în octombrie sau noiembrie acum un an și, nimeni nu mai voia să intre la Dinamo. Nici eu. N-am vrut să intru. Nu, pentru că era un risc foarte mare pe care trebuie să ți-l asumi.
Și am trăit cu speranța că o să vină cineva și o să facă un gest. Cineva care are potență mai mare decât mine și are bani ca să susțină un club de fotbal în România. Dar nu s-a întâmplat nimic și la început de februarie am căzut un pic pe gânduri și am zis să văd dacă pot face eu ceva.
Pentru că aveam un business plan, aveam cunoștință de un traseu pe care îl poate avea clubul, nimeni nu m-a încurajat. Toți amicii mei mi-au zis «nu te băga, nu e bine ce faci, e un risc». Eu mă simțeam un pic vinovat dacă nu fac lucrul ăsta pentru că aveam niște informații, știam ce forță are brandul Dinamo”, a declarat Eugen Voicu, potrivit fanatik.
Eugen Voicu: „Soția mi-a zis să nu intru în fotbal”
Eugen Voicu a dezvăluit că familia nu a fost de acord ca el să investească la Dinamo.
„Soția mi-a zis «în niciun caz», că nu e bine ce fac, să mă gândesc bine. Seamănă cu intrarea în politică, clar că devii o țintă.
Și atunci am zis că eu pot să organizez un cadru în care să atrag investitori alături de mine și am avut discuții, inclusiv video call-uri cu domnul Zăvăleanu, cu administratorul special, cu suporterii, cu ceilalți acționari și am zis: «Dacă intru eu și încerc să fac un efort sunteți de acord?» și ei au zis: «Da, cum să nu, te rugăm».
Toată lumea a zis «Da, da, da», ulterior am auzit că «Ah, dar mai erau mulți care voiau să facă lucrul ăsta». Nu știu unde erau pentru că dacă aș fi găsit pe cineva atunci sau am fi lucrat împreuna sau i-aș fi zis ‘te ajut du-te și fă ce crezi că trebuie să faci”, a mai declarat Eugen Voicu, potrivit sursei menționate.
{{text}}