Tenis

Jucătorul cu 6 titluri de Grand Slam a intervenit în schimbul de replici Halep - Wozniacki

Simona Halep, la Miami Open/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  miercuri, 20 martie 2024

Boris Becker, câștigător a 6 titluri de Grand Slam în carieră, a intervenit în schimbul de replici dintre Caroline Wozniacki și Simona Halep.

Halep a revenit pe teren după un an și jumătate și a pierdut în primul tur la Miami Open, 6-1, 3-6, 4-6 cu Paula Badosa. Wozniacki, fosta rivală a Simonei în finala Australian open 2017, a comentat la finalul meciului despre revenirea pe teren a româncei.

„Nu cred că acești oameni ar trebui să primească wild-card-uri!”, a transmis daneza. Iar Halep a replicat: „Să citească decizia TAS”.

Boris Becker i-a luat apărarea Simonei Halep

Legendarul Boris Becker, un fan declarat al Simonei Halep, i-a luat apărarea româncei. Germanul a răspuns la o știre publicată de The Tennis Letter pe subiect.

„Te iubim, Simona”, a scris Boris Becker pe platforma X, fostul Twitter.

Caroline Wozniacki contestă wild-card-ul primit de Simona Halep la Miami

„În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relație bună. Și în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv...

Înțeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, și nu este un atac la cineva anume, că acești oameni nuar trebui să primească wild-card-uri!

Dacă vrei să revii și a fost vorba de o greșeală, înțeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri”, a spus Caroline Wozniacki la conferința de presă după victoria în fața Clarei Burel, scor 6-1, 6-4, conform The Tennis Letter.

Simona Halep, replică după atacul lui Wozniacki

De ce a spus asta? Nu am făcut nimic rău. Nu am trișat. Nu m-am dopat. Deci ar fi mai bine dacă am citi decizia venită de la TAS, și anume că era un supliment contaminat, nu era dopaj. Nu am avut niciodată ceva de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, așa că nu sunt un trișor.

Mulțumesc turneului că mi-a oferit acest wild card și că am avut posibilitatea de a juca într-un turneu atât de mare. A fost grozav să mă întorc. O singură persoană negativă la adresa mea nu-i ceva care să fie important, fiindcă am alte sute de oameni care îmi oferă dragoste, așa că voi accepta asta”, a punctat Simona Halep.

VIDEO. Simona Halep, declarații după înfrângerea de la WTA Miami

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.