Altele

Declarații șocante făcute de un sportiv legendar: „Dumnezeu l-a trimis pe Vladimir Putin pe pământ”

Vladimir Putin / FOTO: Imago

Articol de Adrian Jitea  —  miercuri, 20 martie 2024

Evgeni Plushenko (41 de ani), fost mare patinator, a oferit mai multe declarații șocante legate de triumful lui Vladimir Putin (71 de ani) la alegerile prezidențiale din Rusia.

Evgeni Plushenko a fost un patinator legendar. A renunțat între timp la grația de pe gheață și a devenit un adept agresiv, fanatic, al lui Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat recent, Plushenko a declarat că „Dumnezeu ni l-a trimis și l-a făcut președinte”. În februarie 2022, Putin a ordonat o invazie militară pe teritoriul Ucrainei.

Evgeni Plushenko, declarații șocante despre Vladimir Putin

„Oamenii au arătat că sunt uniți. Conflictul din Ucraina a contribuit la asta. Cetățenii încep să înțeleagă că există un război împotriva noastră, un război împotriva rușilor. Vom continua să ne apărăm țara. Eu sunt părtaș la acest lucru.

Sunt foarte fericit că o astfel de persoană, trimisă de Dumnezeu, a câștigat alegerile. Sunt cu el până la sfârșit. Mulți sunt, națiunea este unită”, a spus Plushenko, potrivit Sport 24.

Rusul Evgeni Plushenko

Plushenko, dublu campion olimpic, a vorbit și despre competiția de la Paris, din 2024:

Sunt vremuri dificile pentru sport. Văd că sportivii noștri nu sunt primiți nicăieri. Eu nu cred că ar trebui să boicotăm Jocurile Olimpice. Am altă variantă. Ar trebui să ne antrenăm atât de tare încât să îi batem rău și să înțeleagă imediat cine și de unde suntem. Așa trebuie să ne apărăm pozițiile
- Evgeni Plushenko

Cine a fost sportivul Evgeni Plushenko

Evgeni Plushenko a revoluționat patinajul artistic mondial. Are în total 26 de medalii în competițiile majore, 4 dintre ele la Jocurile Olimpice (două de aur și două de argint). A fost campion mondial la individual în 3 rânduri.

După ce a renunțat la cariera de profesionist, pe fondul unor probleme de sănătate, Evgeni Plushenko s-a dedicat turneului Kings On Ice: Olympic Tour. A vizitat și România, nu o dată. „De abia aștept să revin aici. M-ați susținut într-o perioadă dificilă și vă voi oferi mereu un spectacol special”, spunea patinatorul, în 2010.

Citește și alte știri din sportul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.