Campionate

Robinho intră la închisoare » Instanța din Brazilia a luat decizia: pedeapsă uriașă pentru fostul fotbalist

Robinho/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  joi, 21 martie 2024

Robinho (40 de ani), condamnat în Italia pentru viol, va executa 9 ani de închisoare în Brazilia.

Robinho fusese condamnat în 2022 de un tribunal italian la 9 ani de închisoare pentru violul unei tinere cu cetățenie albaneză, faptă comisă într-un club din Milano, în 2013.

După pronunțarea sentinței, brazilianul a decis să fugă în țara natală, întrucât nu există un acord de extrădare între cele două state. Italia a solicitat extrădarea lui pentru a-și ispăși pedeapsa în Europa, dar Ministerul Public Federal din Brazilia a refuzat și a precizat că fostul star de la Santos (acolo și-a încheiat și cariera) va fi încarcerat în țară.

Robinho va fi închis în Brazilia

Iar acum, instanța din Brazilia a luat decizia ca Robinho să fie închis în țara natală. Fostul atacant de la Real Madrid, Manchester City și Milan va petrece 9 ani după gratii.

Instanța braziliană a omologat decizia și a hotărât ca Robinho să fie închis imediat, în regim închis, potrivit Marca.

Lula, președintele Braziliei: „Nu avea nevoie să facă așa ceva!”

Împotriva lui s-a pronunțat și Luiz Inacio Lula da Silva, reales în funcția de președinte la finalul lui 2022: „A fost mai norocos decât 99% dintre tinerii brazilieni, a câștigat mulți bani și a devenit faimos. Nu avea nevoie să facă așa ceva! Toți cei care comit infracțiunea de viol trebuie să meargă la închisoare”.

Robinho îi acuză pe italieni de rasism

„Am jucat 4 ani în Italia și am văzut destule episoade de rasism. Din păcate, se întâmplă și azi. Era în 2013, acum suntem în 2024. Aceiași oameni care nu iau nicio inițiativă pentru a contracara rasismul sunt cei care m-au condamnat pe mine.

Dacă în locul meu ar fi fost un italian alb, ar fi tratat altfel cazul, nu am nicio îndoială. Cu toate dovezile pe care le dețin, nu aș fi fost condamnat!", a declarat recent Robinho, înainte să apară decizia instanței din Brazilia.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.