Vineri, 22 martie, agenda fotbalului internațional este plină de meciuri dintre cele mai interesante, după cum se poate vedea aici. Printre echipele care vor intra pe teren se numără și naționala tricoloră, pentru România fiind primul meci din acest an în care ne vom bucura din nou după opt ani de participarea la un turneu final. Irlanda de Nord este formația în fața căreia tricolorii își testează forțele în meciul amical programat pe Arena Națională cu începere de la ora 21:45.
Patru decenii de istorie
De opt ori s-au mai întâlnit România și Irlanda de Nord în istorie, palmaresul cuprinzând două victorii ale tricolorilor, trei remize și tot atâtea succese pentru britanici. Golaverajul este egal înaintea meciului de vineri seara, cu opt goluri primite și tot atâtea marcate de fiecare echipă.
Interesant este că dintre cele opt meciuri de până acum doar două au avut un caracter amical, fiecare echipă impunându-se cu același scor de 2-0.
Cu excepția primului duel direct, un meci câștigat de tricolori pe teren propriu cu 3-2 în preliminariile Cupei Mondiale din 1986, toate cele șapte dispute care au urmat au fost meciuri de sub 2.5 goluri.
Ultimele trei partide s-au încheiat la egalitate, două dintre acestea în deplasare pentru tricolori și una pe teren propriu.
România a învins ultima oară Irlanda de Nord în 14 noiembrie 2014. A fost un 2-0 pe teren propriu în preliminariile EURO 2016, ultimul turneu final la care tricolorii au participat.
Precedentele două dispute au avut loc în grupa de Liga Națiunilor și ambele jocuri s-au încheiat cu 1-1, în toamna anului 2020.
Clasamentul FIFA favorabil tricolorilor
România ocupă locul 45 în ierarhia mondială dată publicității de FIFA la 15 februarie.
De cealaltă parte, Irlanda de Nord se află pe locul 74 în clasamentul mondial FIFA pentru echipele naționale de fotbal.
Cel mai sus selecționata nord-irlandeză a fost în istorie pe locul 20, în timp ce România a prins și vremuri mai bune, fiind a treia echipă din lume la un moment dat în anii 90.
România, fără gol primit pe teren propriu
România și-a câștigat grupa de calificare la Campionatul European din Germania 2024, după ce a avut un final de campanie extrem de bun.
Tricolorii au obținut patru victorii și două remize în ultimele șase meciuri programate în toamna anului 2023.
Pe teren propriu România a câștigat ultimele trei meciuri disputate fără să primească gol: 2-0 Kosovo, 4-0 Andorra și 1-0 Elveția.
Irlanda de Nord a ratat calificarea la Campionatul European din vara acestui an, clasându-se pe locul cinci, penultimul, într-o grupă din care au mai făcut parte Danemarca, Slovenia, Finlanda, Kazahstan și San Marino.
Nord-irlandezii au obținut trei victorii, două cu San Marino și una împotriva Danemarcei în ultima etapă a preliminariilor, danezii fiind calificați înainte de respectivul joc de la Belfast.
Jucători reprezentativi
Din lotul deplasat de selecționerul Michael O'Neill la București cel mai bine cotat jucător nord-irlandez la ora actuală este mijlocașul defensiv Shea Charles de la Southampton, un jucător în vârstă de doar 20 de ani cu 28 de selecții la prima reprezentativă a Irlandei de Nord și care este cotat la 10 milioane de euro.
România îl propune pe Radu Drăgușin drept cel mai bine cotat jucător din lotul actual, cu 25 de milioane de euro cotă de piață. Fotbalistul transferat de Tottenham de la Genoa la începutul anului are 22 de ani și 13 selecții sub tricolor, devenind într-un timp scurt un om de bază al primului ”11”.
Per total, România are un lot de trei ori mai valoros decât cel al Irlandei de Nord ținând cont de cotele de piață însumate ale jucătorilor convocați.
O'Neill, o mai veche cunoștință
În vârstă de 54 de ani, selecționerul Michael O'Neill a mai înfruntat România de două ori, înregistrând un egal și o înfrângere, ambele în preliminariile pentru EURO 2016 de care aminteam mai sus.
Arbitru din Suedia
Kristoffer Karlsson va conduce la centru meciul România – Irlanda de Nord de vineri, 22 martie, ora 21:45, pe Arena Național.
Acesta are 39 de ani și a mai condus până acum două meciuri ale României la nivel de U17 și U19.
Ultimul meci internațional arbitrat de Karlsson a fost un amical Norvegia – Iordania (6-0), meci în care n-a dus nici măcar o dată mâna la buzunarul cu cartonașe.
{{text}}