Gimnastica

Nadia Comăneci, laude pentru Simone Biles: „Ea este gimnasta, sportiva cea mai mare a acestei generații”

+26 Foto
Simone Biles într-un exercițiu la bârnă Foto: Imago

Articol de Luminița Paul   —  joi, 21 martie 2024

Zeița de la Montreal, Nadia Comăneci, 62 de ani, și-a rememorat realizările unice de la Jocurile Olimpice din 1976, spunând că acum i se pare ireal ce a obținut atunci. Legenda sportului românesc și mondial o descrie în termeni elogioși pe americanca Simone Biles.

Jocurile Olimpice de la Paris se apropie, iar când vine vorba despre gimnastică, indiferent cât a progresat acest sport, Nadia Comăneci rămâne un reper.

Prima din istorie care a fost notată perfect, cu 10,00, în cadrul unei întreceri din cadrul JO, la Montreal 1976, fosta sportivă în vârstă acum de 62 de ani își amintește cum a abordat acea ediție istorică.

Am fost întrebată: «Ce crezi că vei face la Jocurile Olimpice?Am spus: «Nu știu. Sper să câștig o medalie și sper să fie de aur»”, a rememorat cea supranumită Zeița de la Montreal pentru olympics.com.


Nu am avut nicio așteptare. Știam că sunt bună la ceea ce fac, dar nu știam cât de bună comparativ cu celelalte”, a adăugat ea.

În cele din urmă, a dominat acea ediție, cucerind trei medalii de aur, la individual compus, paralele și bârnă, una de argint cu echipa și alta de bronz la sol.

„Ce puteam adăuga? Acum îi spun «Atingerea Nadia»”

Până la Sydney 2000, programul cuprindea un concurs impus, în care toate sportivele executau același exercițiu la fiecare aparat, diferența de notare venind din acuratețea, și altul liber ales, unde fiecare își prezenta propria compoziție.


Chiar și în competiția exercițiilor standard, Nadia Comăneci ieșea în evidență. „Toată lumea făcea lucrurile ca la carte. Ce puteam adăuga? Acum o numesc atingerea Nadia. Am pus mai multă amplitudine la fiecare element, aceasta a fost diferența”, a povestit cvintupla campioană olimpică în același interviu.

Nici nu mă gândeam la notă, ci mai mult să nu greșesc pentru că Jocurile Olimpice sunt o dată la patru ani. Eram concentrată pe ce trebuia să livrez într-un minut și 20 de secunde – Nadia Comăneci

Ea a dezvăluit că nu a realizat cât de mare a fost impactul a ceea ce reușise la Montreal decât atunci când a ajuns acasă, în România. „Și acum, când privesc în urmă la acea versiune a mea la 14 ani, la curaj, nebunie și determinare, mi se pare că nu sunt eu”.

Simone Biles, gimnasta acestei generații

Gimnastica de astăzi are o altă figură reprezentativă, total diferită de Nadia Comăneci, pe americanca Simone Biles, care a împlinit 27 de ani pe 14 martie. „Ea este gimnasta, de fapt sportiva acestei generații”, a descris-o românca.

Simone Biles medaliată la Mondiale Foto Imago

Puternică, dar și inovatoare, cu cinci elemente care îi poartă numele înscrise în coduri, americanca a depășit nu doar probleme fizice, ci și mintale.

„Este cea care arată puterea femeilor și forța lui Aceasta sunt eu. Așa sunt și nimeni nu mă va opri. Vreau să deschid uși, vreau să arăt de ce sunt în stare”, a descris-o Nadia pe Biles. „Mi se pare grozav fiindcă este motivată și le încurajează pe fetițe să meargă la sport”, a încheiat Comăneci.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.