Liga 1

Surpriză! Cine a jucat la Dinamo în amicalul cu Progresul: oficialii „câinilor” au confirmat informația pentru GSP

Surpriză! Cine a jucat la Dinamo în amicalul cu Progresul: oficialii „câinilor” au confirmat informația

Articol de Eduard Apostol, Ioana Mihalcea  —  vineri, 22 martie 2024

Dinamo a pierdut amicalul jucat miercuri împotriva celor de la Progresul Spartac, 3-4.

În echipa „câinilor” s-a regăsit și fundașul Quentin Bena, 25 de ani, care nu mai e pe lista lui Dinamo pentru Liga 1.

El ar putea reintra pe lista LPF doar dacă e scos un alt jucător, însă oficialii roș-albilor au confirmat pentru GSP că nu este cazul: până la vară, Bena va fi prezent doar la antrenamente și va evolua doar în meciuri amicale. În rest, spectator.

Francezul a fost scos de pe listă în iarnă, când au venit noile transferuri. El nu a vrut să plece de la Dinamo, cu care mai are contract până în vara 2024.

Quentin Bena în amicalul cu Progresul

Bena a avut mai multe variante găsite de club, iar Michael Panos, mijlocașul lui Șelimbăr și un apropiat de-ai săi, i l-a propus lui Claudiu Niculescu la gruparea sibiană. Antrenorul și-a dat acordul, dar Quentin a refuzat transferul, preferând să stea pe margine în aceste 6 luni.

2 goluriși 2 pase de gol în 41 de meciuri are Bena la Dinamo, pentru care joacă din vara 2023

Dinamo, învinsă de ultima clasată din Liga 2 » Thriller cu 7 goluri la Săftica

Dinamo a pierdut meciul amical cu Progresul Spartac, scor 3-4, disputat la Săftica.

Fără 7 jucători, convocați la echipele naționale, Dinamo a fost învinsă de echipa care a terminat pe ultimul loc sezonul regular din Liga 2, cu un punct în 19 meciuri. „Câinii” nu i-au avut la dispoziție pe: Amzăr, Bordușanu, Alex Irimia, Velkovski, Edgar Ie, Railean și Abdallah.

Pentru Dinamo au marcat Selmani (2) și Petru Neagu, aceștia reușind primele lor goluri în alb-roșu.

VIDEO Cum va arăta noul stadion Dinamo

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.