Mihai Pintilii (39 de ani), delegatul celor de la FCSB, a recunoscut simpatia față de Claudiu Petrila (23 de ani), mijlocașul rivalei Rapid.
Mihai Pintilii și Elias Charalambous au dus-o pe FCSB aproape de titlul din Superligă. Fostul mijlocaș al grupării bucureștene, fără licență Pro, se bucură de o mare popularitate din partea fanilor.
Ce fotbalist din Superligă ar vrea Mihai Pintilii la FCSB
Prezent în studioul Orange Sport, fostul internațional „tricolor” a fost întrebat de un suporter ce fotbalist din Superligă ar vrea la FCSB.
„Îmi place Claudiu Petrila. E un jucător român, tânăr. Aşa, puteam să dau exemplu Chipciu. E de-ai noștri”, a răspuns Mihai Pintilii la Orange Sport.
Prezent alături de Pintilii în emisiune, Mihai Stoica i-a suflat, în glumă, numele lui Marius Ștefănescu. A fost o ironie la adresa acuzațiilor lui Dan Șucu. Finanțatorul Rapidului a dat de înțeles că Ștefănescu se dă lovit înaintea meciurilor FCSB - Sepsi.
Nu se mai fac blaturi, fiecare joacă pentru familia lui, pentru clubul lui. În 2024 nu mai stăm sa discutăm despre aşa ceva, despre ce era înainte pe la Ceahlăul sau pe la Bistriţa. Pierdeţi timpul cu discuţiile astea. Aş zice că noi i-am demonstrat pe teren. Ştefănescu e un băiat senzaţional, așa pare. Nici nu a ştiut cu cine joacă în prima etapă din play-off. Eu îl cred
- Mihai Pintilii, oficial FCSB
Mijlocașul Rapidului este și pe placul lui Mihai Stoica, lucru afirmat în finalul anului 2023: „Îmi place Petrila. Îmi plăcea şi la Sepsi, iar la CFR Cluj ştiam de ce nu juca, pentru că ştiam ce vrea Dan Petrescu”.
{{text}}