Campionate

Neymar se amuză pe seama antrenorului Jorge Jesus: „Vrei să înveți preotul?”

Neymar și Jorge Jesus, împreună la Al Hilal / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu  —  Friday, 22 March 2024

Brazilianul Michael, una dintre vedetele lui Al Hilal, a dezvăluit dialogul spumos dintre coechipierul Neymar și antrenorul Jorge Jesus.

Împreună la Al Hilal din vara anului trecut, Neymar și antrenorul Jorge Jesus nu sunt mereu pe aceeași lungime de unde. Dar, potrivit coechipierului Michael, inclusiv disensiunile se „sting” cu umor.

Jorge Jesus către Neymar: „O să te învăț să bați penalty-uri”

Într-un interviu acordat „CNN Esportes”, Michael a povestit că, în timpul unei ședințe de pregătire, Jesus a vrut să-i „vândă” un pont internaționalului brazilian: „O să te învăț cum să execuți penalty-uri”.

Reacția lui Neymar? A executat impecabil unul, apoi i-a replicat antrenorului portughez: „Vrei să-l înveți pe preot cum să celebreze o liturghie? Ratez un penalty doar dacă vreau".

Michael: „Vrea întotdeauna să ajute. E ca bunicul”

Michael susține că „a fost foarte amuzant, toată lumea a râs. Antrenorul vrea întotdeauna să ajute. El este ca bunicul sau tatăl care crede mereu că trebuie să te ajute în viață. Jorge Jesus este exact o astfel de persoană”.

Acesta este al doilea mandat al tehnicianului portughez la Al Hilal. Primul, în 2019. s-a încheiat pentru el după șase luni. Apoi le-a antrenat pe Flamengo Rio de Janeiro (iunie 2019 - iulie 2020), Benfica Lisabona (august 2020 - decembrie 2021) și Fenerbahce (iulie 2022 - iunie 2023).

La Al Hilal, Jesus pare să aibă o relație bună cu jucătorii săi. „Este foarte amuzant. Nu poți spune niciodată nimic împotriva lui pentru că e doar amuzant”, susține Michael.

Neymar este așteptat să revină pe teren abia în august 2024

În ceea ce-l privește pe Neymar, brazilianul are un 2023-2024 de uitat. În octombrie anul trecut, în meciul Selecao cu Uruguay-ul, Ney a suferit o ruptură de ligamente încrucișate. Iar medicii susțin că el va putea reveni pe teren abia în august, când iau startul marile campionate ale Europei.

Atacantul în vârstă de 32 de ani a bifat doar 5 meciuri oficiale în tricoul lui Al Hilal, după transferul de 90 de milioane de euro de la PSG. Iar în ciuda unui contract scadent în 2025, deja sunt zvonuri că s-ar transfera la vară în MLS, la Inter Miami.

VIDEO. Acuzat că s-a îngrășat, Neymar și-a arătat abdomenul și a răspuns vulgar

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.