Campionate

Luis Enrique refuză Barcelona. Care este motivul pentru care a spus „pas”

Luis Enrique, aici împreună cu Mbappe / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 22 martie 2024

Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a mai antrenat-o pe Barcelona vreme de trei ani, în perioada 2014 - 2017.

Luis Enrique era unul dintre favoriții președintelului Joan Laporta pentru a-i succeda lui Xavi Hernandez pe banca Barcelonei, la vară. De acum îl poate șterge de pe listă.

Luis Enrique: „Este foarte greu să ni se încrucișeze drumurile”

Din vara trecută pe banca lui PSG, Enrique a dezvăluit pe Twitch cum stau lucrurile. Momentul nu ar fi cel mai potrivit: „Întotdeauna am spus că aș vrea să mă întorc la Barcelona. Dar adevărul este că-i foarte greu să ni se încrucișeze drumurile”.

Mai concret? „Când am plecat de la naționala Spaniei eram liber, dar clubul nu era. Acum, odată cu plecarea lui Xavi, postul pare să devină disponibil, dar am o regulă, să nu-mi rup contractele.

La PSG am fost foarte mulțumit de proiect încă din prima zi și nu voi fi eu cel care încetează contractul”, a explicat Luis Enrique.

Luis Enrique a câștigat trei trofee importante cu Barcelona

Tehnicianul spaniol a fost antrenorul Barcelonei din 2014 până în 2017. În timpul mandatului său, a câștigat Liga Campionilor (2014 - 2015) și de două ori titlul, în LaLiga.

La PSG, Luis Enrique este din vara trecută și are contract acolo până în 2025. Mai mult, potrivit presei franceze, în ultima vreme s-ar fi purtat chiar negocieri privind o posibilă prelungire a colaborării. El însuși susține că se simte „ca acasă” în capitala Franței.

Luis Enrique vs Barcelona în „sferturile” Ligii Campionilor

Enrique pe Twitch: „Sunt pe deplin implicat la PSG. De asemenea, învăț limba pentru a deprinde și mai bine cultura”. Oricum ar fi, el își va întâlni în curând fosta echipă.

O va înfrunta pe FC Barcelona cu PSG, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Prima manșă este programată pe 10 aprilie, de la 22:00, ora României.

VIDEO. Cum a fost primit Pau Cubarsi în vestiarul Barcelonei după prestația din meciul cu Napoli

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.