Camerunezul Nijtap Geremi (45 de ani), fost jucător la Real Madrid și Chelsea, a divorțat după ce testele ADN au relevat că nu el este tatăl copiilor pe care i-a crescut, ci fostul partener al soției.
Nijtap Geremi a fost un jucător important în anii 2000, legitimat la Real Madrid între 1999 și 2003, apoi cumpărat de Chelsea cu 10 milioane de euro, petrecând 4 ani la Londra, până în 2007.
Retras din activitate relativ devreme, la începutul lui 2011, la vârsta de 32 de ani, Geremi traversează momente delicate în viața personală. Fostul internațional camerunez a divorțat de soția lui, Toukam Fotso Laure, fiica unui fost miliardar, după ce a aflat că cei 2 copii pe care i-a crescut împreună cu aceasta nu sunt, de fapt, ai lui.
Geremi a aflat că NU el este tatăl copiilor și a divorțat!
Conform actelor de divorț, dezvăluite de un informator și citate de tabloidul britanic The Sun, „descoperirea că tatăl celor 2 copii este fostul partener ai femeii a distrus armonia cuplului”.
Copiii, gemeni, s-au născut în iunie 2008, cu 4 ani înainte ca Geremi și Toukam Fotso Laure să se căsătorească.
„Vestea i-a provocat un șoc emoțional uriaș. Comportamentul ei abject a distrus armonia cuplului”, se mai arată în actele depuse în instanță.
Așa arată Geremi în prezent // sursă foto: InstagramGeremi, fost mijlocaș central sau dreapta, a reprezentat naționala Camerunului în 119 meciuri. El a adunat 76 de meciuri și două goluri la Real Madrid, dar cel mai mult a evoluat pentru Chelsea, 109 partide în care a înscris de 4 ori.
{{text}}