Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, este de părere că Alex Chipciu (34 de ani), extrema dreapta de la U Cluj, ar putea fi o soluție pentru postul de fundaș stânga în echipa națională a României.
Postul de fundaș stânga îi dă mari bătăi de cap lui Edward Iordănescu cu mai puțin de 3 luni înainte de debutul Campionatului European.
Nicușor Bancu, convocat inițial, s-a accidentat și nu a putut să ajute echipa la această acțiune. În locul lui a fost chemat Raul Opruț, de la Hermannstadt, dar acesta nu a prins foaia de joc.
Chiar dacă fundașul Universității Craiova nu va lipsi mult, selecționerul se vede nevoit să caute soluții, în condițiile în care la turneul final naționala va juca 3 meciuri cu o intensitate ridicată într-un interval foarte scurt, lucru cu care fotbaliștii români nu sunt obișnuiți.
Iordănescu jr. a ales să joace cu fundașul dreapta Cristi Manea pe poziția respectivă, dar fotbalistul CFR-ului nu a dat randamentul scontat, în opinia lui Mihai Stoica, oficialul roș-albaștrilor venind cu o propunere pentru selecționer.
Acesta consideră că Alex Chipciu și-ar putea face bine treaba ca fundaș stânga, chiar dacă nu este poziția pe care se simte cel mai bine. Totuși, Mihai Stoica vede puțin probabil ca Edi să apeleze la această variantă, din moment ce fotbalistul nu a fost convocat la această acțiune.
Mihai Stoica crede că Alex Chipciu ar putea juca fundaș stânga în echipa națională: „Ideea e că nu prea a ieșit asta cu Manea”
„Ideea e că nu prea a ieșit asta cu Manea fundaș stânga. Eu aș avea o soluție de fundaș stânga, Chipciu, dar dacă nu l-a chemat nici acum, nu cred că îl va mai chema.
Toată viața a jucat altceva. Și în sezonul ăsta la fel, a mai jucat în tur fundaș stânga”, a spus Mihai Stoica, la emisiunea Sport Report, de la Orange Sport.
{{text}}