Sven-Goran Eriksson, 76 de ani, și-a îndeplinit sâmbătă visul de-o viață. A stat pe banca lui Liverpool, echipa lui de suflet, și a fost extrem de emoționat pe Anfield, când „cormoranii” din tribune au început să cânte celebrul „You'll never walk alone”.
Sven-Goran Eriksson are cancer în fază terminală, iar cei de la Liverpool au decis să îi îndeplinească dorința de-o viață, aceea de a-i antrena pe „cormorani”. Tehnicianul suedez a stat pe banca lui Liverpool la meciul caritabil cu Ajax, scor 4-2, jucat între legendele celor două echipe.
Bogdan Lobonț a intrat în poarta „lăncierilor” în repriza a doua și a încasat toate cele 4 goluri.
VIDEO. Sven-Goran Eriksson, momente emoționate pe Anfield
Meciul a fost precedat de niște momente emoționante. Sven-Goran Eriksson a fost aplaudat la scenă deschisă și a lăcrimat în momentul în care tot stadionul a cântat imnul lui Liverpool.
„Va fi o amintirea de neuitat, a fost foarte frumos. Am plâns, a fost minunat. Să stau pe banca lui Liverpool a fost un vis, iar acum s-a împlinit. A fost o zi frumoasă din toate punctele de vedere. Liverpool, îți mulțumesc pentru această oportunitate”, a spus Eriksson la final, citat de The Guardian.
Sven-Goran Eriksson are cancer în fază terminală și doar „un an de trăit”
„Mai am de trăit un an, în cel mai rău caz ceva mai puțin, în cel mai bun caz mai mult. Nu poți fi sigur, așa că mai bine nu mă gândesc la asta. Poți să-ți păcălești creierul, să vezi aspectele pozitive, să nu te lași pradă adversității, să scoți ceva bun din tot ce se întâmplă
Medicii nu știu de cât timp aveam cancerul, poate de o lună, poate de un an...”, a dezvăluit Eriksson în ianuarie 2024.
Sven-Goran Eriksson, antrenor cu un CV colosal
De-a lungul carierei de antrenor, Eriksson a cucerit nu mai puțin de 18 trofee, printre care campionatul și Supercupa Europei cu Lazio, Cupa UEFA cu Goteborg, 3 titluri în Portugalia cu Benfica, unul în țara natală, Suedia, cu Goteborg.
Între 2001 și 2006 el a fost selecționer al Angliei, bilanțul fiind de 39 de victorii, 15 egaluri și 12 înfrângeri în 66 de meciuri.
{{text}}