Robert Lewandowski (35 de ani), atacantul Barcelonei, a primit o ofertă de 100 de milioane de euro pe sezon din Arabia Saudită.
Lewandowski e ultima vedetă căutată de saudiți, după ce principalele 4 echipe controlate de stat și-a îmbogățit loturile cu nume mari din fotbalul european, precum Cristiano Ronaldo (Al Nassr), Sadio Mane (Al Nassr), Neymar (Al Hilal), Benzema (Al Ittihad), Mahrez (Al Ahli).
Robert Lewandowski, ofertat din Arabia Saudită
Lewandowki, care mai are contract cu Barcelona până în 2025, e curtat de saudiți și a primit o ofertă cu un salariu de 100 de milioane de euro pe an, potrivit Mundo Deportivo.
Lewandowski i-a refuzat pe saudiți și vrea să rămână la Barcelona. Pe lângă faptul că mai are contract, el și soția lui se simt bine în capitala Cataluniei, notează sursa menționată.
Jurnaliștii catalani nu au dezvăluit însă către care dintre cele 4 echipe de top au vrut saudiții să-l împingă pe Lewandowski.
Lewandowski, în revenire de formă la Barcelona
După un start de sezon în care a fost măcinat de accidentări, Lewandowski și-a revenit. A marcat în ultimele două meciuri înainte de întreruperea pentru meciurile echipelor naționale, la 3-0 cu Atletico (plus două assist-uri) și 3-1 cu Napoli.
În acest sezon, polonezul are 13 goluri în La Liga în 27 de partide. În plus, a dat și 8 assist-uri. În Champions League, Robert are 3 reușite în 7 partide în actuala stagiune.
Randamentul său e, însă, în scădere față de sezonul trecut, primul la Barcelona. Anul trecut marca 23 de goluri în La Liga și contribuia la câștigarea titlului de către echipa lui.
Lewandowski ajungea la Barcelona în 2022, pentru 45 de milioane de euro, după 8 ani petrecuți la Bayern Munchen, în care a câștigat de 8 ori Bundesliga și o dată Champions League.
{{text}}