Ovidiu Hațegan (43 de ani) a primit un premiu special pentru „promovarea imaginii Aradului” pe plan intern, dar și internațional, la Gala Elitelor Arădene, eveniment ce-a avut loc sâmbătă seară, la Palatul Cultural din Arad.
Unul dintre cei mai buni arbitri din istoria arbitrajului românesc a primit distincția chiar în ziua de naștere a tatălui său, Romică Hațegan, care a decedat în 2022, la vârsta de 77 de ani.
Iar discursul „centralului” arădean a fost unul emoționant și aplaudat de întreaga sală.
Spunând pe scena Palatului Cultural că „le mulțumesc părinților mei, care de Sus sper că sunt foarte mândri în acest moment. Și mai ales tatălui meu, cu care trebuia astăzi să închin un pahar, de ziua lui”.
Și mama arbitrului a încetat din viață pe 19 noiembrie 2018, atunci când Ovidiu Hațegan oficia Germania - Olanda (2-2), în Liga Națiunilor, și a aflat la pauza meciului decesul acesteia.
Ovidiu Hațegan: „Dumnezeu m-a ajutat să revin în vârf!”
Hațegan a primit premiul pentru „promovarea imaginii Aradului”, alături de alți cinci laureați pentru matematică, științe inginerești, pentru științe sociale, economie și antreprenoriat, pentru științe umaniste și arte, pentru științe biologice și biomedicale și pentru performanțe deosebite în educație.
„Simt o fericire deosebită, o bucurie, mai ales trecând peste toate evenimentele dificile din viața mea, Dumnezeu m-a ajutat să revin în vârf și să reprezint Aradul cu cinste la cel mai înalt nivel”, a spus arbitrul, conform celor de la specialarad.
Ovidiu Hațegan: „Am dus Aradul acolo unde îi este locul”
Hațegan a dezvăluit un episod neștiut din cariera sa: „Mi se recomanda din lumea fotbalului că «ar fi mai bine să pleci din orașul tău, un oraș mai mic, ar fi mai bine să mergi într-un oraș mai mare, care îți oferă vizibilitate, să ai șansa să promovezi mai repede și să ajungi mai repede la nivelul de vârf»”.
„Am refuzat să cred acest lucru, m-am încăpățânat să rămân în Aradul meu frumos, mă bucur că am făcut acest pas și timpul mi-a dat dreptate.
Reușind ca după ani și ani de muncă să duc Aradul acolo unde îi este locul, la nivel de vârf, atât pe plan național, cât și pe plan internațional.
Și la fel, după această mică pauză, m-am gândit să o fac din nou și sper să o fac cu cinste încă mulți ani de-acum”, a mai punctat „centralul” de 43 de ani.
Ovidiu Hațegan arbitrează amicalul Ungaria - Kosovo
După 1-0 cu Turcia, Ungaria va juca un al meci amical, de această dată cu reprezentativa statului Kosovo, echipă națională cu care și România va juca în Liga Națiunilor.
Meciul va avea loc la Budapesta, pe Puskas Arena, stadion de 67. 215, de la ora 20:00 și va fi condus de o brigadă exclusiv din țara noastră.
La „centru”, UEFA l-a ales pe Ovidiu Hațegan, ajutat la cele două tușe de Mircea Grigoriu și Radu Ghinguleac. Al patrulea oficial, rezerva amicalului a fost ales Andrei Chivulete.
Și în camera VAR vom avea arbitri din România. Cătălin Popa urmează să fie arbitrul VAR al întâlnirii de la Budapesta, în timp ce Sebastian Colțescu, asistent VAR.
{{text}}