Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) s-a calificat în optimile de finală la Miami, după ce și-a luat revanșa în fața Dariei Kasatkina (26 de ani, 11 WTA) cu 7-5, 6-2.
- Sorana Cîrstea se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu învingătoarea din partida Danielle Collins (30 de ani și 53 WTA)- Elina Avanesyan (21 și 65 WTA).
Dorința de revanșă pentru meciul pierdut la Abu Dhabi cu 2-6, 0-6 în fața Dariei Kasatkina i-a deraiat un pic ritmul româncei în partida din turul al treilea de la Miami.
Sorana Cîrstea, început ezitant în meciul cu Kasatkina
Românca a început ezitant, nereușind să fie lucidă în game-urile de serviciu, fără răbdare în schimburile lungi și fără soluții la variația din jocul adversarei. Kasatkina a condus cu 3-0 și părea că scenariul de la turneul din Emiratele Arabe Unite se va repeta.
Încurajată de fanii români prezenți în tribune, Sorana s-a scuturat de toată presiunea și a început să preia inițiativa, să scurteze punctele și să lovească, atunci când era posibil, câștigător. Break-ul la zero din game-ul al patrulea i-a dat încredere că poate reveni în meci. A făcut-o, egalând la 4 la a doua șansă ivită pe serviciul rusoaicei.
Serviciul a ajutat-o, în timp ce de partea cealaltă a fileului, Daria se vedea împinsă dincolo de linia de fund și fără soluții. Românca a închis setul în urma unui punct superb lucrat, cu un rever bine țintit, apoi cu un forehand nimicitor. După 53 de minute, Cîrstea era la conducere, ea impunându-se cu 7-5. Prilej de supărare pentru Kasatkina, care la pauză a lovit de câteva ori cu racheta hard-ul, exteriorizându-și starea de nemulțumire.
Sorana Cîrstea, dominantă în setul al doilea
Kasatkina nu și-a mai găsit liniștea, chiar dacă și-a dominat nervii la începutul setului al doilea, însă și-a cedat serviciul în game-ul al patrulea, un game cu duble greșeli. Încă un prilej de a se răzbuna pe rachetă, ea primind și un avertisment din partea arbitrului de scaun.
În schimb, Sorana era în ritmul meciului, reușind să evolueze așa cum trebuie în astfel de momente, când adversara nu găsește soluții și are momente de frustrare.
Cîrstea s-a dus rapid la 4-1, a făcut 5-2 cu o siguranță admirabilă la serviciu și a convertit prima minge de meci ivită. Setul al doilea a durat 36 de minute.
Românca a ajuns anul trecut până în semifinale, unde a fost învinsă de Petra Kvitova, cea care avea să câștige și trofeul.
9-7este raportul dintre victorii și înfrângeri în 2024 pentru Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea la Miami până la ediția din acest an
- Turul 1 - 2008, 2009, 2011, 2012, 2015
- Turul 2 - 2010, 2014, 2018. 2021, 2022
- Turul 3 - 2017
- Optimi de finală - 2013
- Semifinale - 2023
FINAL » Daria Kasatkina - Sorana Cîrstea 5-7, 2-6
- 2-6, game și VICTORIE Sorana: Sorana Cîrstea face un meci impecabil și se califică în „optimi” la Miami.
- 2-5, game Sorana: Cîrstea, cel mai bun game de astăzi la serviciu, iar victoria este aproape.
- 2-4, game Kasatkina: Daria nu renunță la luptă și se apropie de Sorana.
- 1-4, game Sorana: Jucătoarea din România își câștigă serviciul și este la două game-uri de victorie.
- 1-3, game și break Sorana: Cîrstea se desprinde în setul 2 și face break-ul.
- 1-2, game Sorana: Jocul româncei este din ce în ce mai bun.
- 1-1, game Kasatkina: Am intrat în a doua oră de joc a partidei, una extrem de echilibrată.
- 0-1, game Sorana: Cîrstea începe în forță setul 2, nedorind să mai comită aceleași greleși precum în primul. A câștigat 8 din ultimele 10 game-uri ale partidei.
53 de minutea durat primul set al meciului Daria Kasatkina - Sorana Cîrstea
- 5-7, game și SET Sorana: Condusă cu 3-0, Sorana revine și câștigă.
- 5-6, game Sorana: Sorana preia din nou conducerea. Kasatkina va servi pentru a reveni în set.
- 5-5, game Kasatkina: Rusoaica își câștigă serviciul și nu renunță la câștigarea primului set.
- 4-5, game Cîrstea: Sorana preia conducerea pentru prima dată în meci și dacă va face break-ul va câștiga primul set.
- 4-4, game și break Sorana: Românca egalează. A câștigat 4 din ultimele 5 game-uri.
- 4-3, game Sorana: Cîrstea ține aproape, are nevoie de break pentru a-și mări șansele de a câștiga setul.
- 4-2, game Kasatkina: Jucătoarea din Rusia reface diferența de două game-uri.
- 3-2, game Sorana: Cîrstea revine în meci după ce și-a câștigat serviciul.
- 3-1, game Sorana: Românca a făcut break-ul și i-a luat Dariei primul game de la acest turneu.
- 3-0, game Kasatkina: Al doilea break făcut de rusoaică, Sorana nu se regăsește în acest început de meci.
- 2-0, game Kasatkina: Condusă cu 0-40, Daria a revenit și a câștigat game-ul.
- 1-0, game Kasatkina: Break la 0 pentru adversara româncei.
- Partida a început la 17:09.
Programul turneului de la Miami a fost dat peste cap de ploaia din ultimele zile. Organizatorii au înghesuit meciurile de astăzi, astfel încât să recupereze timpul pierdut.
Disputa dintre Sorana Cîrstea și Daria Kasatkina a fost programată prima pe terenul cu numărul 7, în jurul orei 17:00, dacă vremea nu își face din nou de cap.
Sorana Cîrstea, ultima româncă de la WTA Miami
Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România rămasă în competiție. Celelalte 3 de pe tabloul principal, Simona Halep, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, au fost eliminate în prima rundă. Pentru accederea în turul 3, Cîrstea are asigurate un cec de 59.000 de dolari și 65 de puncte WTA.
Sportiva „tricoloră” are de apărat punctele obținute pentru semifinala de anul trecut de la Miami. Într-un clasament live, virtual, Sorana a coborât până pe locul 27.
Dacă trece de Kasatkina, Cîrstea va da în turul următor peste învingătoarea meciului Danielle Collins (53 WTA) - Elina Avanesyan (65 WTA).
Sorana Cîrstea are un nou antrenor
Cîrstea a încetat colaborarea cu Thomas Johansson în februarie, iar de atunci nu a avut un antrenor stabil. La turneul de la Miami colaborează cu Matt Daly, antrenorul lui Denis Shapovalov, și Brian Barker.
Cîrstea a anunțat că va începe colaborarea cu Albert Costa după turneul de la Miami. Ea va lucra cu spaniolul pe perioada sezonului de zgură, care începe la finalul Miami Open, adică de pe 1 aprilie.
{{text}}