Campion cu Viitorul în 2017, fotbalist cu aproape 100 de meciuri bifate în tricoul echipei lui Hagi, Robert Hodorogea (29 de ani) a trecut printr-o reconversie profesională neașteptată, după ce și-a încheiat devreme socotelile cu cariera de fotbalist.
Traiectorie complet surprinzătoare pentru fostul stoper al lui Hagi, fotbalist care a strâns 99 de meciuri pe prima scenă și care are în vitrină și o medalie de campion. Pe „silențios”, Robert Hodorogea a ieșit din fotbalul mare în timpul pandemiei, iar acum, la 29 de ani abia împliniți, lucrează ca preparator fizic pentru „marinari”.
Robert Hodorogea a încheiat-o cu fotbalul, e preparator fizic la Farul
Crescut în Academia de la Ovidiu, Hodorogea a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Hagi încă din primii ani petrecuți de dobrogeni în prima ligă. Și nu doar că a prins începuturile „erei Viitorul”, dar a avut perioade în care a fost titular cert în garnitura „Regelui”.
Ba mai mult, are 11 meciuri la naționala U21 între 2015 și 2016, unde a fost coechipier cu nume precum Cojocaru, Cristi Manea, Nedelcearu, Rotariu și Răzvan Marin.
17 meciuriși un gol a adunat Hodorogea în sezonul 2016-2017, cel în care Viitorul a devenit campioană
Șapte jucători formați în club, printre care și Robert Hodorogea, a folosit constant Hagi în anul titlului: Hodorogea, Țâru, Nedelcu, Iancu, Coman, Vână, Casap.
Hodorogea a „rupt-o” cu prima ligă în 2019, când Hagi îl trimisese sub formă de împrumut la Voluntari. După ce a mai bifat apariții la „satelitul” Viitorului în perioada 2020-2021, și-a agățat brusc ghetele în cui.
În 2022, lucra deja ca preparator la Kinder Constanța U19, pentru ca din 2023 să ocupe această funcție la Farul, la prima echipă.
3 goluriîn 96 de meciuri a adunat Hodorogea la Viitorul (actuala Farul), evoluând pentru dobrogeni inclusiv în preliminariile Europa League
Accidentările l-au forțat pe Hodorogea să se retragă
Principala cauză a retragerii premature a fost reprezentată de accidentările tot mai dese care i-au dat bătăi de cap în ultimii ani ai carierei, spun apropiații fotbalistului. Sărind dintr-o problemă medicală în alta, nereușind să mai ajungă la nivelul său obișnuit, Hodorogea a decis astfel că retragerea e pasul firesc.
În 2015, Hodorogea ajunsese să valoreze un milion de euro pe Transfermarkt, cea mai ridicată cotă de piață pe care a avut-o în carieră.
Hodorogea a fost pe teren la o performanță aproape uitată astăzi, realizată în 2011, când Viitorul le învingea pe Real Madrid și Inter Milano la turneul internațional Talent Cup, organizat la Constanța.
Hodorogea și-a început cariera la Viitorul, iar de-a lungul timpului a mai fost împrumutat la formația de tineret a celor de la FCSB și la FC Voluntari. În total, fundașul a bifat 99 de prezențe în Liga 1.
{{text}}