Gazeta Sporturilor a aflat detaliile contactului agreat de olteni cu Jair, mijlocașul în vârstă de 29 de ani pe care l-a mai dorit și în iarna lui 2022.
Universitatea Craiova îl avea pe listă pe mijlocașul Petrolului, Jair, încă din 2022. În iarna acelui an, patronul Mihai Rotaru le-a făcut o ofertă de 100.000 de euro ploieștenilor, însă aceștia doreau 300.000 de euro și transferul nu s-a mai făcut. Omul de afaceri a revenit apoi, vara trecută, cu o altă propunere. Fără succes.
Între timp, brazilianul a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Petrolul, iar Rotaru a negociat direct cu jucătorul și cu impresarul acestuia. Potrivit surselor Gazetei Sporturilor, au și ajuns la o înțelegere.
Detaliile înțelegerii dintre Universitatea Craiova și Jair
Este vorba despre un acord pe 3 sezoane, începând cu 1 iulie 2024, și un salariu cifrat la 15.000 de euro lunar. De serviciile lui Jair era interesată și U Cluj, care, potrivit fanatik.ro, i-a oferit un contract mai modest din punct de vedere financiar, de doar 12.000 de euro pe lună.
În acest sezon, până acum, Jair a făcut o figură bună în tricoul Petrolului, ceea ce a cântărit mult în decizia juveților de a-l aborda din nou. Titular incontestabil, brazilianul a bifat 33 de apariții în toate competițiile din 2023 - 2024, meciuri în care a marcat, per total, 7 goluri și a dat 6 pase decisive.
Petrolul l-a adus gratis, de la HJK Helsinki
Jucător care poate acoperi mai multe posturi, mijlocaș defensiv, central și ofensiv, Jair este cotat în acest moment la 1 milion de euro pe transfermarkt.de. El a fost adus în Superliga de Petrolul, în vara lui 2022, liber de contract, de la HJK Helsinki.
Cu HJK a câștigat două titluri de campion al Finlandei (2021, 2022), iar în tricoul lui Ilves Tampere a triumfat în Cupa Finlandei (2019).
{{text}}