Fotbal   •   Liga 1   •   DIICOT

Razie de amploare a DIICOT: „8,5 tone de materiale pirotehnice au fost confiscate”

FOTO: Imago

Articol de Sergiu Alexandru   —  marţi, 26 martie 2024

Autoritățile continuă intervențiile în forță în cazul folosirii de materiale pirotehnice la meciurile de fotbal. În cursul zilei de marți s-au confiscat 8,3 tone de materiale pirotehnice.

După reținerea liderului ultrașilor de la Rapid, Liviu Ungurean, acuzat de constituire de grup infracțional, DIICOT a realizat azi o operațiune de amploare.

8,3 tone de materiale pirotehnice

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Servciul Teritorial Timișoara a emis un comunicat în care a dat detalii despre o acțiune organizată azi „cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor”.


Potrivit autorităților, în această acțiune „au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia”.

Prejudiciul se ridică la 12,74 milioane de euro.

Comunicatul integral al DIICOT

În data de 26.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și a municipiului București, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.


Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 - 2024, membrii celor două grupuri infracționale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat , în scopul valorificării pe piața neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române şi structurilor subordonate din teritoriu și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.