Columbia a învins România și la fotbal, și la atmosferă, și în tribune. Ianis Hagi și-a revăzut doi foști coechipieri de la Genk, Cuesta și Lucumi. Vedetele Ligii 1, Olaru și Coman, doar s-au antrenat pe Metropolitano în cel mai tare amical al anului.
Columbia - România, scor 3-2, în cel mai tare amical al anului pentru tricolori, marți seară, la Madrid, pe "Metropolitano", casa lui Atletico Madrid.
La un moment dat se înclinase terenul spre poarta lui Horațiu Moldovan, care astfel a bifat prima prezență pe stadionul echipei sale de club. Era 3-0, dar tricolorii au avut o tresărire de orgoliu și au punctat prin Ianis Hagi (84) și Florin Tănase (90+4).
Gazeta Sporturilor a fost prezentă la meci și reporterii GSP.ro au sesizat cinci detalii de la partidă, care n-au fost surprinse de camerele TV.
12meciuri fără eșec bifase România până la înfrângerea cu Columbia de la Madrid, 7 victorii și 5 remize. Echipa noastră nu mai pierduse din noiembrie 2022, de la un amical cu Slovenia
Fanii români înjură, columbienii trup și suflet lângă ai lor
S-a resimțit o diferență mare între suporterii celor două echipe. Au fost în jur de 50.000 de oameni în tribune, până în 15.000 de români, restul columbieni. Mulți dintre ai noștri au comentat orice decizie a arbitrului, cu injurii și pătimaș, asezonate cu reacții rasiste la adresa columbienilor. Pe fondul jocului slab și a rezultatului, suporterii simpli din tribune au avut reacții negative la adresa lui Edward Iordănescu și a jucătorilor. Mai ales până la reușita lui Ianis Hagi, când scorul luase proporții.
GALERIE FOTO. Meciul cu România a fost un motiv de sărbătoare și bucurie pentru columbieni
Mai mult, în prima parte a meciului, un suporter a venit în zona băncii de rezerve a românilor și a avut diverse apostrofări la adresa selecționerului, un steward îndepărtându-l pe spectator în minutul 23.
În schimb, columbienii s-au distrat pe cinste până la startul meciului, apoi au trăit intens fiecare moment al partidei. Au creat o atmosferă superbă pentru jucătorii lor, au trecut la ole-uri încă de la 1-0, pe fondul evoluției consistente a lui Luis Diaz și James Rodriguez, au cântat imnul de a vibrat "Metropolitano" și au venit aproape de tunelul ce ducea la vestiare pentru a-și atinge sau a fi aproape de favoriți.
1victorie a Columbiei în duelurile directe cu România, după eșecurile de la Mondialul din 1994 și 1998, plus remiza din 2006
AMICAL. România - Columbia » Fanii sud-americani au dansat, au cântat și s-au bucurat pe Cívitas Metropolitano
Târnovanu și Rus impresionați de stadion, de atmosferă, din tribune
Ștefan Târnovanu și Adrian Rus au fost doi dintre jucătorii ce n-au prins foaia de joc. Portarul celor de la FCSB își păstrează șansele de a prinde lotul pentru Euro 2024, în contextul în care ar putea face partide bune în Liga 1. Mai ales că echipa lui de club are prima șansă la câștigarea campionatului.
Cei doi jucători au sosit în zona media în preajma startului partidei și au fost impresionați de atmosfera de pe "Metropolitano", trăgând câteva cadre pe telefonul mobil, din înaltul tribunei.
Ianis Hagi și-a reîntâlnit foștii coechipieri de la Genk
Ianis Hagi, autorul unui gol la Madrid, a zăbovit mai multe minute la finalul meciului la discuții cu Carlos Cuesta și cu Jhon Lucumi, cu amândoi fiind coechipier la Genk. Cu primul a și făcut schimb de tricouri. A fost singurul jucător al României care a făcut schimb de tricouri pe gazon cu adversarii.
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a fost urmărit din tribună de părinții săi, Gică și Marilena Hagi, iar la interviul de după partidă a ținut să-i dedice reușita surorii sale, Kira, care azi împlinește 28 de ani.
Tricolorii n-au salutat galeria
Jucătorii lui Edward Iordănescu nu au fost să salute galeria la finalul meciului, au plecat imediat spre cabine. Singurul care s-a dus în zona fanilor și a făcut poze cu câțiva suporteri a fost portarul Marian Aioani.
Vedetele Ligii 1, Florinel Coman și Darius Olaru, doar s-au încălzit pe „Metropolitano"
Vedetele campionatului intern și ale liderului clasamentului, golgeterii din Superligă, Florinel Coman și Darius Olaru, doar s-au antrenat pe margine în superamicalul anului cu Columbia (2-3), n-au jucat nici măcar un minut.
La final, căpitanul roș-albaștrilor a mai rămas pe teren câteva minute și a mai făcut câteva exerciții. Amândoi jucătorii au evoluat în amicalul cu Irlanda de Nord (1-1). Olaru a bifat 28 de minute, Coman - 62.
Olaru a mai rămas câteva minute pe teren după fluierul de finalAm încredere că-și va crește și Florinel Coman randamentul. La fel, cum și la Oli, la Olaru, am asemenea așteptări. Ei s-au integrat, sunt respectați, au potențial, aduc plus-valoare, dar trebuie să aibă impact și ca eficiență. În preliminarii, au avut adversari din Serie A, am incredere în ei și sunt sigur că-și vor crește eficiența
- Edward Iordănescu, selecționer România
{{text}}