Cât ne mai mințim?

Am înțeles că ne-am calificat la Euro, fără înfrângere, dar și Georgia merge la turneul final, la fel și Serbia, Slovacia, Albania, Slovenia, țări care, conform specialiștilor, au campionate sub cel al României.

De câțiva ani ne mințim ca-n perioadele de tristă amintire, doar că atunci, când venea vorba despre fotbal, eram cinstiți și ne uitam la coloși ca la filme fără traducere, mă refer aici la Inter, Bayern Munchen, Liverpool, Barcelona.

Doar că atunci puteam să jucăm de la egal la egal, aveam un stil, românesc 100%, cu focul la ei, cu fotbaliști talentați, dar mai ales curajoși.

Generația actuală a fotbalului românesc este o minciună

Am scăpat din nou de o umilință, la fel ca-n Elveția, la fel ca-n alte meciuri în care adversarul a adormit, considerând că joacă împotriva unei naționale atât de slabe, pe care o poate bate și-n somnul REM. Așa a fost și Columbia, s-a trezit în fața unor băieți care loveau mingea de parcă aveau baltage în loc de picioare.

Moldovan e un portar responsabil cu manelele pe TikTok la Atletico Madrid, Drăgușin se zbate să prindă un loc în ultimele 20 de minute la Spurs, Burcă e Baltagul 2, Rațiu e Învârtitul de Serviciu, cei doi Marin se zbat între Păcală și Tândală, iar Alibec are impresia că se poate reapuca de fotbal și la 40 de ani.

Avem o generație care minte fotbalul de ani buni, dar cel mai deranjant este tupeul lor, mânați de niște oameni care n-au nicio treabă cu sportul ăsta. Amintiți-vă de Mihăilă, când ne spunea că nu avem alții mai buni, adică ne dă de înțeles rezerva din Serie B că trebuie să le acceptăm jocul mediocru. Dacă ar fi să găsim definiția minciunii la capitolul sport în România, aceea ar fi FOTBALUL. 

Când te ia vertiju’ cu Diazu’

Omul care nu-i înțelege pe Răducioiu, Hagi, Moldovan sau Popescu e clar că n-a trăit vremurile când fotbaliști precum Diego Armando Maradona, Faustino Asprilla, Ryan Giggs, Ian Rush, Batistuta, Valderrama, Burruchaga, Caniggia, Alan Shearer, Michael Owen sau David Beckham nu făceau diferența în fața României.

De ce fac această comparație? Săracul Rațiu, după 45 de minute avea iarbă peste tot, în gură, pe față, pe picioare, probabil și-n fund, de la ce i-a făcut Diaz. Apar instantanee când zvârluga lui Liverpool dribla și jongla ca la antrenamente.

Știți ce înseamnă asta? Că a avut de-a face cu unii dintre cei mai slabi adversari din carieră. Rațiu trebuie să uite meciul ăsta, iar răspunsul lui Diaz a fost clar pentru fotbalul românesc: suntem submediocri, nu avem viteză, nu avem pregătire fizică, păcălim sportul ăsta. Îl păcălim!

La un moment dat, înainte să iasă Diaz, Rațiu părea că numără sticlele de apă de pe marginea terenului, rar mi-a fost dat să văd un fotbalist atât de descumpănit de un adversar. 

M-am săturat de figuranții care îmbracă ilegal tricoul României

Sincer, am trăit cu generația lui Hagi, din 1990, cu Lăcătuș care îl umilea pe Dasaev, cu Petrescu dând gol Americii în stilul lui Diaz de azi, deși era fundaș dreapta, cu Ilie Dumitrescu distrugând Argentina, cu magia ui Hagi, care era de pe altă planetă, acolo, lângă Messi, Maradona, Zidane, i-am văzut pe Chivu, Munteanu, Ganea, Moldovan cum țineau Anglia la respect.

Nu, pe bune, vreți să mă mulțumesc cu băieții ăștia care poartă ilegal tricourile naționalei? Nu, mulțumesc! Că a adormit Columbia la 3-0, iar pe teren era Columbia Olimpică, un fel de a patra națională, care își făcea selfie-uri cu Metropolitano, nu te poți bucura de golurile lui Hagi jr și Tănase.

Nu ai cum, e doar o altă minciună, un noroc mai chior decât apa pe care Dănuț Lupu o respingea în timpul meciului. Măcar atât, am așteptat 30 de ani să vedem pe lista marcatorilor Hagi și Asprilla. Dar tot ne mințim și cu numele astea!